ZF 24

Austriecii de la Holzindustrie mizează pe afaceri de 550 mil. € şi încă 250 de angajaţi

Austriecii de la Holzindustrie mizează pe afaceri de 550...

Autor: Laurentiu Cotu

21.01.2014, 00:06 225
Compania Holzindustrie Schweighofer, controlată de omul de afaceri austriac Gerald Schweighofer, şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 550 mil. euro, mai mult cu 8% faţă de anul trecut.
 
Compania a finalizat anul 2013 cu afaceri totale de 507 mil. euro şi 2.500 de angajaţi în cele patru unităţi de pro­ducţie din România, conform datelor preliminare transmise de companie. Holzindustrie Schweighofer, cea mai va­loroasă companie din industria locală a lemnului, s-a clasat pe locul 26 în ediţia din 2013 a anuarului Top 100 cele mai valoroase com­pa­nii din România, rea­lizat de Ziarul Financiar în cola­borare cu Casa de In­vestiţii Capital Partners.
 
„Estimarea pentru cifra de afaceri din acest an este de 550 de mi­lioane de euro. Totodată, până spre finalul lui 2014 vor fi create aproximativ 250 de locuri de muncă, în domenii diferite, în cele patru unităţi de producţie existente în ţară. Urmărim să anga­jăm cât mai multe per­soane din mediul local, din regiunile unde de­ţinem fabrici“, au de­clarat pentru ZF Transil­vania reprezen­tan­ţii com­paniei.
 
Austriecii deţin pe piaţa locală fabrici la Rădăuţi (pentru pro­duc­ţia de cherestea, înfiin­ţată în anul 2008), Sebeş (tot pentru cherestea, înfiin­ţată în 2003), la Siret (unitate de producere a panourilor încleiate, pre­luată în 2008) şi la Comăneşti (pentru maga­zinele de tip do-it-yourself, DIY, preluată în 2009). Clienţii companiei sunt din indus­tria de prelucrare ulte­rioară a lemnului, depo­zitele de cherestea, comer­cianţii en-gros sau ma­gazinele do-it-yourself.
 
Holzindustrie Schwei­ghofer exportă produsele sale în 67 de ţări, iar prin­cipalele pieţe ale che­restelei în 2013 (conform volumului exprimat în metri cubi) au fost Asia şi America (44%), Orientul Mijlociu (21%), Europa (20%), respectiv România (15%). În ceea ce priveşte capacitatea de producţie a companiei, anul trecut Holzindustrie Schweighofer a tăiat 2,9 milioane de metri cubi de buştean, a produs aproximativ 254.000 de tone de peleţi, 66.000 de metri cubi de panouri încleiate, 95.000 de metri cubi de panel, iar producţia de cherestea laminată a fost de 153.000 de metri cubi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO