Dacă autostrăzi nu avem, măcar să îi atragem pe investitori cu şcoli profesionale. „Prima cutie de viteze automată cu nouă trepte de la Sebeş a fost asamblată chiar de copiii care au terminat şcoala în sistem dual din Alba“

28 mar 2018 Autor: Bogdan Alecu

♦ Guvernul are în plan să deschidă o şcoală profesională în sistem dual în Bucureşti, în cadrul fostului Colegiu Tehnic al RATB din zona Pallady, acesta fiind pregătit ca infrastructură.

Expansiunea investitorilor pe piaţa locală şi noile investiţii atrase de România, în special în sectorul auto­motive, alături de exodul de muncitori către Europa de Vest au dus la crearea unui deficit pe piaţa forţei de muncă.

Astfel, modelul german al în­văţământului profesional dual, prin care companiile se implică direct în sistemul de învă­ţământ reprezintă soluţia găsită atât de guvern, cât şi de investitori pentru a acoperi acest deficit.

Forţa de muncă poate reprezenta un factor la fel de decisiv precum infra­structura în discuţia cu un posibil investitor, pe măsură ce acesta are nevoie de sute dacă nu chiar mii de muncitori pentru a porni o nouă unitate de producţie.

„Şcoala din Alba care lucrează alături de Star Transmission „produce“ muncitori calificaţi pentru fabrica de cutii de viteze. Atunci când s-au purtat negocieri, faptul că noi am venit cu acest concept, de şcoală în sistem dual precum este în Germania, a reprezentat avantajul principal pentru că autostrăzi nu aveam. Atunci când a absolvit prima generaţie, a fost gata şi noua fabrică, iar prima cutie de viteze automată cu nouă trepte de la Sebeş a fost asamblată chiar de copiii de la acea şcoală“, a spus Cornel Bertea Hanganu, coordonatorul Şcolii Profesionale Metropolitane în Sistem Dual din Bucureşti, în cadrul evenimentului „Necesarul de forţă de muncă în industria auto“, organizat de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Auto­mobile (APIA) în cadrul Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB).

Guvernul are în plan să deschidă o şcoală pro­fesională în sistem dual în Bucureşti, în cadrul fostului Colegiu Tehnic al RATB din zona Pallady, acesta fiind pregătit ca infrastructură.

„La Pallady vor fi mai multe specializări pe domeniul auto, iar agenţii economici vor investi în atelier. Şcoala aceasta vine să rezolve inclusiv problemele dealerilor care pregătesc mecanici auto“, explică Stelian Fedorca, consilier de stat  şi în aparatul de lucru al prim-ministrului.

El spune că din partea pieţei şi industriei auto a existat cel mai mare interes pentru astfel de şcoli.

În cazul muncitorilor calificaţi pentru fabricile de componente auto, guvernul lucrează cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în condiţiile în care pe producţie sunt necesare calificări diferite.

Sistemul dual de învăţământ a demarat în 2012 la Braşov, iar în prezent şcolile profesionale de acest tip „livrează“ angajaţi către companii precum Draexlmaier sau Continental, printre alţi aproape 20 de producători din domeniu.

„Atunci veneam după patru ani de lipsă de şcoli profesionale. Înainte toţi elevii care terminau şcoala de arte şi meserii mergeau la liceu pentru că nu aveau îndemânarea necesară pentru a practica acea meserie. Singura soluţie era ca agentul economic să investească în elev, cum era înainte de 1989, iar fabricile şi uzinele să pregătească elevul“, a explicat Stelian Fedorca.

Şcolile profesionale livrează anual peste 11.000 de absolvenţi pe piaţa muncii, iar numărul celor care se înscriu la astfel de programe de educaţie a început să crească în ultimii ani ca urmare a presiunii anga­jatorilor, care nu mai găseau meseriaşi pe care să îi angajeze.

În urmă cu zece ani, de pe băncile şcolilor profesionale ieşeau peste 150.000 de absolvenţi, însă numărul acestora a scăzut semnificativ ca urmare a scăderii popu­laţiei şcolare şi mai ales ca urmare a deciziei fostului ministru al învăţământului, Ecaterina Andronescu, care a decis să închidă şcolile profesionale în 2009 pentru că, motiva ea, nu mai exista cerere din partea copiilor pentru această formă de educaţie.

Ulterior, în 2012, şcolile profesio­nale au fost reînfiinţate după presiuni mari din partea angajatorilor care voiau să-şi extindă producţia în România, dar nu mai găseau forţă de muncă bine calificată.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.03.2018

 
Cuvinte cheie:
refuz
, scoala
, scoli profesionale
, alba
, autostrazi
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide