Avem cele mai mici investiţii în elevi din Europa: Statul român cheltuie, de la clasele I-IV până la liceu, câte 500 de euro pe an cu un elev. În Polonia finanţarea este de două ori mai mare, iar în Norvegia de cinci ori

Fiecare elev român beneficiază de o finanţare de aproximativ 500 de euro pe an din partea statului, acesta fiind costul standard (aferent unui elev din învă­ţământul gimnazial din mediul urban, care urmează filiera teoretică) pe care România îl suportă pentru a-şi pregăti generaţiile viitoare de angajaţi sau antre­prenori.

Astfel, rezultatele plasează România la coada clasamentului în ceea ce priveşte investiţiile în educaţie, având în vedere faptul că statul cheltuie pentru toate ciclurile de învăţământ preuniversitar de peste trei ori mai puţin decât media la nivel european, potrivit celor mai recente date ale Comisiei Europene.

Pe de altă parte, polonezii investesc dublu pentru fiecare elev în comparaţie cu România, iar în Norvegia finanţarea per elev este de aproape cinci ori mai mare.

„Finanţarea are cu siguranţă o legătură cu rezultatele elevilor, însă nu cred că dacă s-ar majora am avea brusc o evoluţie pozitivă a performanţei tinerilor pentru că noi nu avem un sistem eficient. Polonezii, spre exemplu, nu au avut în ultimii 10-15 ani creşteri semnificative în finanţarea edu­caţiei, însă au crescut nivelul pregătirii elevilor constant, investind eficient aceleaşi sume în zone cu impact în rezultatele acestora. La noi s-a investit mult timp în logistică, dar, după ce s-a ajuns la un nivel decent al condiţiilor oferite elevilor, nu s-a schimbat mare lucru“, este de părere Ştefan Pălărie, preşedinte al Şcolii de Valori, un ONG care derulează programe educa­ţionale pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.

El mai spune că ministerul a cheltuit foarte mulţi bani de-a lungul timpului pe nu­meroase comisii de calitate pentru învă­ţământ sau pentru instituţii care să se ocupe de producţia unor manuale care să aibă o curriculă adaptată realităţii din piaţă, însă sistemul are două probleme de fond – resursele umane responsabile pentru edu­caţie care sunt alese politic şi nu pe baza meritocraţiei şi schimbările prea dese ale acestor persoane, care iau decizii şi după terminarea mandatului nu mai pot fi trase la răspundere.

Deşi educaţia a fost în ultimii ani, la nivel declarativ, unul dintre cele mai importante sectoare pentru economie, în realitate banii pentru învăţământ au fost constant cu mult sub nivelul de 6% din PIB (la cât s-au angajat guvernanţii în 2007). În 2013, bugetul alocat pentru educaţie a reprezentat 3,2% din PIB.

Tot anul trecut însă acest buget a fost majorat cu 19% faţă de 2012, în condiţiile în care, începând cu 2009, finanţarea educaţiei a scăzut drastic (cu 19% cumulat în trei ani).

Chiar dacă bugetul a crescut, efecte semnificative nu s-au văzut în costurile pe care statul şi le-a asumat pentru elevi. Spre exemplu, pentru anul 2014 s-a stabilit un nivel de bază (care acoperă cheltuielile cu salariile, sporurile, indemni­zaţiile, alte drepturi în bani şi contribuţiile aferente) de 2.492 de lei pe an per elev (adică aproape 570 de euro), în creştere cu 72 de lei (circa 16 euro).

Printre ţările care investesc cel mai mult în elevi se numără Franţa, Germania, Belgia, Marea Britanie, Danemarca şi Norvegia, state unde şi finanţarea educaţiei la nivel naţional are cea mai mare pondere în PIB. Spre exemplu, în Belgia finanţarea pentru un elev de la clasa primară şi până în ultimul an de liceu depăşeşte 8.000 de PPS (standardul puterii de cumpărare - monedă articială a Eurostat), iar investiţiile publice în educaţie treceau în 2011 de 6% din PIB.

În Danemarca, unde educaţia avea aproape 8% din PIB în 2011, finanţarea per elev depăşea 9.500 de PPS, iar în Norvegia, unde costul per elev era de peste 10.000 de PPS, educaţia primea 5,6% din PIB. În România investiţiile în educaţie sunt de circa 2.000 de PPS, faţă de media UE de 6.900 de PPS. Eurostat precizează însă că aceste sume sunt valabile pentru sistemul public şi cel privat.

Şi în România statul ar trebui să acorde finanţare pentru elevii atât din şcolile publice, cât şi din cele private, legea spunând că „finanţarea urmează elevul“. Totuşi, la finalul anului 2012 a fost emisă o ordonanţă de urgenţă care a amânat finanţarea de bază pentru învăţământul particular până la 31 decembrie 2013, potrivit informaţiilor din presă.   

„Noi nu am primit finanţare pentru elevi din partea statului până acum, nu a existat aşa ceva şi, sincer, nu mă miră. Nu contest că nu ne-ar fi de un real folos, pentru că în felul acesta ar mai scădea şi taxele în sistemul privat, care sunt, într-adevăr destul de ridicate. Oricum, sistemul privat depăşeşte puterea de acoperire a statului în ceea ce priveşte finanţarea, ştim asta, dar măcar dacă s-ar vedea nişte rezultate şi condiţii mai bune acolo unde aceşti bani chiar ajung“, spune Dana Papa­dima, director educaţional al Avenor College (fosta şcoală Little London înfiinţată de familia Segărceanu).

În opinia sa, finanţarea acordată elevilor are o legătură directă de cauzalitate cu rezultatele copiilor la învăţătură şi la examene, atât naţionale, cât şi internaţionale, pentru că aceştia nu au cum să fie motivaţi să înveţe dacă profesorii nu sunt la rândul lor motivaţi, dacă nu dispun de suficiente materiale de lucru şi dacă nu au dotările necesare. Iar acest lucru se reflectă şi în faptul că populaţia şcolară care trece de examenul de bacalaureat aproape că s-a înjumătăţit şi la examene precum Pisa România nu reuşeşte să treacă în jumătatea superioară a clasamentului mondial.

„Atât timp cât banii acordaţi pentru educaţie nu sunt investiţi în proiecte de schimbare a sistemului, a paradigmei, majo­rarea finanţării elevilor nu va avea niciun efect pozitiv asupra rezultatelor lor. Atât timp cât clasa politică va păstra un sistem de secol 20 într-o societate de secol 21 nu se va schimba nimic, vor fi tot timpul lacune, gropi de astupat pentru ca lucrurile să funcţioneze mai bine sau în parametri normali atunci, pe moment. Banii sunt investiţi acolo unde nu este nevoie cu adevărat“, este de părere Marian Staş, coor­donator al programului educaţional „Liderii Mileniului Trei“.

Costul standard pe care statul îl are cu elevii diferă de la un ciclu de învăţământ la altul, dar şi în funcţie de filieră, formă de învăţământ şi mediu (urban sau rural). În învăţământul primar suma de bază acordată pentru un elev anul acesta este de circa 1.900 de lei (peste 430 de euro), iar finanţarea ajunge la aproape 2.500 pentru învăţământul liceal teoretic (la zi) şi la circa 2.800 de lei pentru învăţământul profe­sional şi cel postliceal.

Statul mai cheltuie şi între 200 de lei şi aproape 400 de lei pe an pentru un elev pentru pregătirea profesională, evaluarea periodică a acestuia, dar şi pentru alte bunuri şi servicii prevăzute în articolul bugetar din lege. Aceste costuri diferă în funcţie de tipul de învăţământ, numărul de elevi din cadrul instituţiei pentru care se acordă finanaţarea, în funcţie de mediu (urban sau rural) şi judeţ.

Pentru anul 2014 educaţia primeşte 20,17 miliarde de lei (circa 4,5 miliarde de euro), în creştere cu aproape 2% faţă de anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul Educaţiei. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels