ZF 24

Aveţi, de la alţii, o listă cu 10 paşi pentru a deveni un lider mai bun? Rupeţi-o!

Aveţi, de la alţii, o listă cu 10 paşi pentru a...

Autor: Laurentiu Ispir

05.05.2015, 00:03 1485

România are nevoie de mai mulţi lideri şi antreprenori autentici. Ei se vor naşte mai mult din descoperirea, scrierea, si trăirea propriei poveşti, şi mai puţin din educaţia tehnică sau cursurile şi cărţile de leadership. Încercând, acumulând experienţe, asumându-şi riscuri, şi luând-o de multe ori de la capăt.

Magnues MacFarlene este un fermier de somon din Scoţia, care la începutul anilor ’00, după o excursie în Malawi, a devenit fondatorul Mary’s Meals, organizaţie non-profit care acum hrăneşte 1 milion de oameni din ţările sărace. Este unul din iniţiatorii UpForSchool, mişcare care are ca scop intrarea în sistemul educaţional a peste 50 de milioane de copii.

Chai Ling este o jurnalistă de investigaţii de 39 de ani, autoarea Under the Dome, documentar despre poluarea din China care a fost vizionat de peste 200 de milioane de oameni în doar câteva zile de la emisie. Şi a transformat un subiect oarecum tabu în China într-o dezbatere naţională liberă.

Brian Cheskyeste un designer american de 32 de ani care a intuit că oamenii au nevoie de alternative la vacanţele clasice din hoteluri. Şi de ce să nu poată sta în casele goale ale altor oameni, având mai multă libertate, intimitate, şi conectând mai bine cu comunitatea locală? A fondat Airbnb, platforma online care în caţiva ani a devenit un fenomen mondial şi schimbă modul în care se face turism.

Sunt trei dintre cei mai influenţi 100 de oameni ai planetei în 2015, aşa cum au fost selectaţi ei de către Time. Selecţia nu este inflailibilă - nici nu are cum având în vedere natura subiectivă - şi cade pe alocuri în păcatul urmăriri audienţei. Eu o urmăresc însă în fiecare an pentru că mă fascinează capacitatea acestei lumi, sau a spiritului uman, de a produce lideri, vizionari, antreprenori, în cele mai diverse locuri, şi cu poveşti foarte diferite.  

Studenta care a renunţat în ultimul an la facultate pentru a dezvolta o metodă de testare a sângelui ieftină, rapidă şi mobilă, care poate schimba dramatic accesul la asistenţa medicală. Bucătar pasionat de hamburgeri “sănătoşi” care a devenit fondator şi manager al unui lanţ de restaurante de miliarde de euro. Actriţa devenită iniţiatoare şi susţinătorul public al unei legi privind abuzul împotriva copiilor, adoptată deja de aproape jumătate din statele americane. Şi last but not least, un preot argentinian dintr-o comunitate săracă, dedicate misiunii sale, ajuns conducătorul şi reformatorul bisericii catolice. 

Oamenii sunt foarte diferiţi, domeniile foarte diferite, dar câteva lucruri importante par să fie comune. Şi-au ascultat pasiunea, vocaţia şi au avut auto-determinarea necesară să o urmeze, chiar dacă drumul nu părea cel mai evident. La foarte puţini dintre ei este vorba despre absolvirea de programe de master sau cariere bine planificate. Vasta lor majoritate nu şi-au dorit niciodată să devină lideri sau oameni influenţi, nu au urmărit succesul, aşa cum este el definit de lumea vestică, sau banii. Au făcut leadership instictual, fiind autentici şi transmitând celor din jur mai mult inspiraţie şi atitudini decât instrucţiuni. Evident, nu au fost doar visători, au muncit, au învaţat şi au ajustat cu mult realism pe parcurs. Si-au asumat riscuri.

Vedem astfel de oameni şi în afara paginilor ziarelor iar impactul lor nu are neapărat cifre de milioane, sau nu are cifre deloc, dar este suficient pentru a crea un val de energie şi mobilizare în jur.

De obicei îi numim vizionari, persoane influente, lideri sau antreprenori, în sensul larg al cuvântului. Eu le-aş spune, aici, oameni în permanentă căutare, scriere şi trăirea propriei poveşti. Nu a celei sugerate sau dictate de familie, societate, şcoală, sau trenduri. O călătorie la fel de mult interioară pe cât exterioară.

Întrebarea este cum apar şi se dezvoltă astfel de oameni, şi cum facem ca ei să fie mai mulţi. România nu duce lipsa de ei: sunt în afaceri, în cercetare, în artă, ONG-uri, în comunităţi, în sate care îşi fac singure şosele ocolitoare pentru că statul nu poate sau nu vrea, în şcoli, chiar şi în nepopularele instituţii de stat. Problema este că nu sunt suficienţi.

România are multe generaţii crescute în ideea de a se conforma sau adapta (prea) mult: visurilor părinţilor sau profesorilor, etichetelor societăţii, valorilor şi figurilor promovate de filmele de box office, unui job tentant financiar, şi aşa mai departe. Sau de a aştepta ca cineva din exterior, statul sau o figură cu autoritate, sa le arate calea. Sunt şi excepţii, bineînţeles, iar ele se înmultesc, însă majoritatea reprezentativă încă se potriveşte profilului.

Toţi cei care suntem implicaţi, mai mult sau mai puţin, în HR vedem asta foarte des. Vedem că familiile şi scolile româneşti formează în continuare mulţi oameni confuzi şi nemotivaţi, care devin şi mai confuzi când încep să muncească. Traiesc deseori cu impresia ca ceea ce fac este sub propria valoare, că următorul job sau salariu va fi cel ideal, că nu şi-au găsit drumul. Îşi schimbă apoi jobul şi salariul, dar senzaţia de nemulţumire revine în scurt timp.

Poate nu ar trebui să ne mire. Cei mai mulţi nu au fost niciodată îndemnaţi în familie, şcoala, în societate, în discuţiile despre “career track” şi trainingurile din companii, să îşi caute şi să îşi urmeze propriul drum. Au fost în schimb bine garnisiţi cu straturi peste straturi de cunoştinţe tehnice, pâna au uitat şi ei să se mai întrebe de ce învaţă toate aceste lucruri. Iar peste toate s-a aşezat, în ultimul timp, o invazie de cursuri şi carti de leadership, care dau de cele mai multe ori impresia falsă că succesul altora are capacitatea de a se lipi cumva de auditoriu, doar prin exerciţiu intelectual. Nu am nimic împotriva lor, pot fi foarte utile, dar parcă uită de multe ori să explice ca lista de “10 paşi pentru a deveni un lider mai bun” de la final nu are valoare dacă posesorul nu şi-a găsit vocaţia şi nu este dispus să o pună la încercare cu experienţe şi riscuri.

La acestea se adaugă şi elementul etic, la fel de uitat de multe ori. Adică răspunsul la întrebarea “de ce anume vrei să devii un lider mai bun sau antreprenor”? Dacă acest răspuns este legat de glorie, plăcerea de a avea subordonaţi, un nou “challenge”, sau altele de acest gen, poate ar trebui să urmeze o perioadă de reflecţie mai degrabă decât un curs de leadership.

Este o discuţie mult mai largă şi complex despre stimularea vocaţiei, a autodeterminării şi automotivării, petoate nivelurile educaţiei, din şcoala primară până la locul de muncă. Discuţie pe care o vor avea,sper,specialiştii în pedagogie şi HR. Eu doar mă gândeam, trecând prin lista Time, la un “exerciţiu” aparent simplu, de fapt destul de greu. În numita listă, cei mai mulţi dintre oameni nu erau prezentaţi doar cu titlurile joburilor, ci şi cu expresii gen “Curator of the world’s stories” sau “Conjurer of character”. Oare ce s-ar întampla dacă fiecare dintre noi ar încerca să îşi facă o astfel de descriere în diverse momente ale vieţii, şi apoi ar încerca să o şi trăiască?

Nu vor ieşi lideri şi vizionari pe bandă rulantă doar din asta, dar poate oameni mai creativi, entuziaşti şi cu multă energie deblocată.

 

Laurenţiu Ispir este Investment Director al companiei suedeze de investiţii Oresa Ventures

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO