ZF 24

Banca Angliei este implicată într-o anchetă fără precedent de fraudă

Politicile Băncii Angliei sunt intens verificate de biroul antifraudă. AFP/Mediafax Foto

Politicile Băncii Angliei sunt intens verificate de biroul antifraudă. AFP/Mediafax Foto

Autor: Bogdan Cojocaru

06.03.2015, 00:02 780

Banca Angliei, una dintre cele mai puternice bănci centrale din lume, este subiectul unei anchete penale fără precedent privind o posibilă manipulare în timpul crizei financiare mondiale a licitaţiilor pentru fondurile de urgenţă destinate băncilor, scrie presa britanică.

La sfârşitul anului 2007 şi începutul anului 2008, în condiţiile în care autorităţile făceau eforturi pentru a preveni paralizarea pieţelor financiare, băncile comerciale au fost invitate să împrumute printr-o serie de aşa-zise „licitaţii” bani de la Banca Angliei în schimbul unor garanţii, notează The Guardian. Organizarea acestor „licitaţii” pentru lichiditate este investigată de Biroul de luptă contra Fraudelor Serioase. Aceasta este prima dată în istoria de 28 de ani a Biroului când banca centrală este implicată într-o anchetă penală, notează Financial Times, care scria despre astfel de nereguli încă de anul trecut. Bogdan Cojocaru

Politicile Băncii Angliei sunt intens verificate, iar o atenţie specială este dată unei anchete anterioare privind implicarea instituţiei într-un scandal de manipulare a pieţei valutare. Guvernatorul Mark Carney le-a declarat în această săptămână parlamentarilor că în urma anchetei Banca Angliei a identificat 50 de cazuri posibile de abuz pe care le-a „ratat” în trecut. Încă nu este clar dacă noua anchetă a biroului antifraudă se concentrează pe comportamentul traderilor externi sau pe oficialii băncii centrale, dau pe ambele categorii de personaje. Biroul a confirmat că „cercetează material care i-a fost înaintat de Banca Angliei şi care priveşte licitaţiile pentru lichiditate din timpul crizei financiare din 2007-2008”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO