ZF 24

Bancherii abia mai plătesc 2% pe an clienţilor care îşi ţin banii o lună în depozit

Foto: Gabriel Fluierariu

Foto: Gabriel Fluierariu

Autor: Liviu Popescu

13.01.2015, 00:00 1170

Depozitele de retail pe termen scurt erau bonificate în luna noiembrie a anului trecut cu o dobândă medie de 2,2% pe an, un minim istoric, cu circa un punct procentual sub nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent, potrivit datelor Băncii Naţionale. Comparativ cu vârful atins la începutul crizei, dobânda medie la depozitele de retail pe termen scurt este de patru ori mai mică.

Bonificaţia medie depăşea 9% în 2009.  Pe de altă parte, depozitele de retail în lei cu o durată peste şase luni şi un an erau bonificate în noiembrie în medie cu 3,7% pe an, cu 1,5 puncte procentuale sub nivelul din aceeaşi lună din 2013. În 2009, persoanele fizice care alegeau astfel de depozite erau bonificate cu o dobândă medie de peste 10% pe an. 

Băncile plăteau dobânzi mari în 2009, în condiţiile în care pierduseră linii de finanţare externe importante şi încercau să-şi construiască o bază de deponenţi locali.

Şi depozitele în lei la termen ale companiilor, atât cele pe termen scurt, cât şi cele pe termen mai îndelungat, erau bonificate la finele lunii noiembrie cu dobânzi medii ajunse la minime istorice, respectiv 1,1% pe an şi 2,6% pe an. În 2009, dobânda medie în lei pentru depozitele companiilor era de 8,9% pe an, iar cea pe termen lung de 8,1% pe an.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO