ZF 24

Bătălia pentru Romgaz nu s-a încheiat

Bătălia pentru Romgaz nu s-a încheiat

Autor: Carmen Bălan

08.12.2013, 20:47 2112

Bătălia pentru Romgaz încă nu s-a încheiat. După un rezultat foarte bun al acestei oferte publice, întrebarea esenţială este: unde îşi vor găsi acţiunile Romgaz piaţa principală, cu lichiditate mai mare, valoare şi volum de tranzacţionare mai mari? Această întrebare ridică nu doar o problemă de credibilitate a Bursei de Valori Bucureşti, ci şi una legată de viitorul pieţei de capital din România, ca parte integrantă a economiei.

Se pare că vedem primele semne ale succesului Romgaz. Volumul de acţiuni tranzacţionate a fost, recent, de câteva ori mai mare la Bucureşti decât la Londra. Şi acesta este doar începutul. Sau sfârşitul începutului, dar nu mai mult de atât. 

Totuşi, vedem acum că cei din rândul băncilor de investiţii – convinşi că prin achiziţia de acţiuni Romgaz „îmbrăcate“ sub forma GDR-urilor, în afara pieţei locale, vor beneficia de o mai mare lichiditate în această piaţă, dar la distanţă – s-au înşelat. Chiar şi în teorie, această abordare a fost cel puţin îndoielnică. Şi chiar şi aşa, o teorie bună poate avea excepţii.

Dedic aceste reflecţii managerilor Fondului Proprietatea care discută despre listarea duală a Fondului, în speranţa, destul de neîntemeiată, că vor îmbunătăţi evaluarea activelor Fondului, ca urmare a unei presupuse lichidităţi mai mari. Dar le dedic şi acelora care, după listarea Romgaz, stabilesc structura viitoarelor oferte publice.

Din nou, această bătălie nu s-a încheiat şi rezultatele sale depind de măsurile ce trebuie adoptate curând. Bursa de Valori Bucureşti îşi va extinde programul de tranzacţionare până la ora 6 pm pentru a-şi corela programul de funcţionare cu cel al burselor americane şi al altor pieţe de capital externe. Vom introduce un nou program pentru market makeri. Vom schimba fazele pieţei pentru tranzacţionare (tradind phases - n. red.). Vom face acţiunile Romgaz mai vizibile, prin instrumente folosite corect. Intenţia noastră este să avem mai multe acţiuni Romgaz la Bucureşti, rezultate prin deciziile deţinătorilor de GDR-uri de a converti aceste instrumente în acţiuni.

Trebuie însă să eliminăm barierele care împiedică fluxurile de capital. Le-am identificat. Acestea sunt iraţionale deoarece împiedică piaţa de capital să devină o pârghie de creştere pentru economia românească. Pieţele de capital şi bursele de valori reduc riscul, sporesc gradul de încredere şi cresc competitivitatea, acest motor al progresului economic. Numai în acest mod vom putea realiza, în viitor, un model care să fie un garant al progresului: mari companii româneşti cu o bază largă de investitori străini şi locali şi un loc pe piaţa bursieră din Bucureşti. Avem nevoie ca aceste bariere să fie înlăturate pentru a câştiga bătălia Romgaz şi a altor companii în viitor. Evenimente minore, precum „hăţişul“ AdePlast, nu au semnificaţie.

Viitorul pieţei de capital româneşti va fi jucat pe câmpul de luptă pentru Romgaz.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.12.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO