Datele statistice: anul trecut România a avut o creştere economică de 3,5%, cu un boom neaşteptat al consumului în decembrie. În februarie, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul (produse alimentare, nealimentare şi carburanţi) a înregistrat un plus de 8,7% faţă de februarie 2013, fiind cel mai puternic avans din ultimele 14 luni. De şase luni consecutive, comerţul creşte.
Impresia mediului de afaceri şi a populaţiei: de unde această creştere economică, pentru că la noi nu se vede nimic. Salariile nu au mai crescut de mult, iar vânzările în retail sunt la pământ. Nu vedeţi? Se inchid din ce în ce mai multe magazine.
Datele de la Ministerul Finanţelor, unde încasările bugetare pe TVA şi accize sunt pe minus, ar da dreptate celor din comerţ şi populaţiei. “Cifrele sunt pentru noi o surpriză, mai ales că TVA încasat a scăzut în februarie. Undeva la mijloc este o neregulă. Noi, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale, nu vedem o revenire a consumului, însă credem într-o creştere în a doua parte a anului”, spune Dan Şucu, proprietarul MobExpert şi preşedintele acestei asociaţii.
Este o neregulă undeva, Institutul Naţional de Statistică (INS) calculează greşit evoluţia indicatorilor macro? Poate să crească consumul la nivel macro, iar la nivel micro să nu fie aşa, să fie un dezastru? Datele generale înseamnă suma datelor individuale.
Economistul şef de la Raiffesien, Ionuţ Dumitru, care este şi preşedintele Consilului Fiscal, autoritatea care trebuie să supravegheze şi să amendeze politicile fiscale ale guvernului, oferă un răspuns: Este evidentă creşterea consumului la nivelul întregii pieţe de retail, însă asta nu înseamnă că se simte la nivelul fiecărei companii.
Cererea internă dă semne de revenire după a şasea lună de creştere consecutivă a consumului
Asta ce înseamnă? Că unii câştigă mai mult, în timp ce alţii nu numai că nu au niciun plus, ci sunt chiar pe minus. Pe medie există însă un plus statistic, macro. La nivel micro lucrurile sunt total diferite, unii supravieţuiesc şi trăiesc, în timp ce alţii suferă, inchid, pleacă sau mor. Iar acest lucru se vede din ce în ce mai mult, criza scoţând la iveală dezechilibrele economice din România, care fuseseră ţinute pe perfuzie în cei şapte ani de creştere economică. În criză nu au mai fost bani de perfuzii, iar acum nici atât. Sau au fost bani, dar s-au dus pe salvarea băncilor, a cursului şi a statului (Băsescu, pentru că el a fost la putere).
De acum înainte creşterea economică nu va mai fi uniformă, pentru toată lumea, ca un dat automat al unei evoluţii, a unei existenţe în piaţă, cum a fost până în 2007-2008. Vor fi zone din ţară, industrii, sectoare de activitate, companii sau un anumit tip de salariaţi care vor vedea această creştere economică în cifre, în bilanţ şi în portofel. Vor fi alţii care din păcate sunt într-o zonă, o industrie, sau o companie fără noroc, fără management, care pierde teren şi cotă de piaţă, care este mai îndatorată şi cu acţionari mai puţin generoşi cu timpul unei eventuale redresări. Iar acest lucru înseamnă reduceri de personal, restructurări continue, tărieri de salarii, etc. Pe medie însă, datele vor ieşi cu plus. Deja acest lucru se vede în piaţă, pe pielea fiecăruia.
La nivel macro România este total dezechilibrată: zece judeţe au 70% din business şi 80% din angajaţii din companii. La nivel micro sunt întregi sectoare de activitate unde primii trei jucători deţin cel puţin două treimi din piaţa unde activează şi controlează tot, începând de la demarcarea zonelor de influenţă, paliere de salarii, furnizori, etc. Şi acum îmi amintesc de un e-mail dat acum un an de un fost angajat, actualmente antreprenor din Sibiu, care se plângea că nu poate trece de la o companie la alta pentru că toată lumea oferă cam aceleaşi intervale de salarizare (în atenţia Consiliului Concurenţei, era vorba despre industria automotive), iar pentru 50 de euro în plus nu are rost să îţi baţi capul.
Zece judeţe din România au 70% din business şi 80% din angajaţii din companii. Jumătate din ţară este „corigentă“ la economie
Când iese un jucător de pe piaţă într-un anumit sector, asta înseamnă că ceilalţi se vor înfrupta din cota lăsată, fără să facă niciun efort care să implice alte angajări, poate majorări de salarii, poate noi furnizori (etc). Cota de piaţă este luată fără să se plătească un preţ, aşa cum a fost în perioada de boom, iar din acest motiv nici salariile angajaţilor nu vor creşte, ci dimpotrivă s-ar putea să stagneze şi chiar să scadă, pentru că nu mai există un concurent la care să fugă. Ceea ce creşte este însă productivitatea macro, care se vede în datele statistice calculate de BNR şi INS.
Puteţi extrapola această nouă realitate în ce sectoare, zone şi în ce companii vreţi. Aceasta este noua paradigmă a creşterii economice din România. De aceea nu se vede la toată lumea, şi nici nu se va vedea prea curând, iar aici vorbim de decenii.
Cine are norocul să fie în Bucureştiul, Argeş, Timişoara, Cluj, Braşov, Prahova, Constanţa, Bihor, Sibiu, are o şansă să se bucure de această creştere economică, indiferent că este antreprenor sua angajat. Dacă ne uităm la Mehedinţi, Botoşani, Vaslui, Caraş-Severin, Tulcea, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, vor fi zone şi mai sărace, pentru că nici un investitor nu se duce acolo, iar vicepremierul Liviu Dragnea aşteaptă descentralizarea ca să vină dezvoltarea de la sine. Toate aceste zone, toţi liderii politici şi economici de acolo aşteaptă salvarea şi banii de la stat, aşa cum au aşteptat şi până acum. Dar ce te faci dacă statul nu mai are bani suficienţi. La nivel macro, productivitatea creşte, dar pe un număr mai mic de angajaţi, care trebuie să facă mult mai multe lucruri pe acelaşi salariu, sau o creştere de doar o cifră, pentru că nu mai există concurenţă ca să le ofere mai mult. Asta înseamnă încasări mai mici la buget şi într-un final transferuri mai reduse către baronii acelor zone. Dacă unui programator din Bucureşti i se măreşte salariul de la 1.000 de euro la 2.000 de euro, ca să nu plece la firma concurentă, acest lucru nu îl va vedea şi primarul din Botoşani. Până la el, din taxele pe acel salariu al programatorului, asta presupunând că este plătit prin companii din România şi nu din Irlanda, trebuie plătiţi mulţi alţii până să mai ajungă şi bani pentru dezvoltarea zonei lui.
Liderii politici de acum, premierul Ponta, vicepremierul Dragnea, sau cei din PSD, cred că dezvoltarea zonelor rămase în urmă se va face cu miliardele de euro din bani europeni, din noul exerciţiu financiar 2014-2020. Dacă nu au putut să o facă până acum, pentru că liderii politici naţionali şi judeţeni sunt cam aceiaşi de decenii întregi, de ce am crede că o vor face de acum încolo? Sau poate soluţia oferită de noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, de creştere a salariilor prin scăderea impozitelor pe forţa de muncă, acoperită de creşterea impozitelor şi a taxelor pe capital, adică pe companii, va aduce creştere economică şi a salariilor şi în acele zone sărace, unde activitatea economică este la pământ.
Din păcate, vom avea o creştere economică, dar nu va fi pentru toată lumea în egală măsură, ci chiar dimpotrivă. Unii vor trăi, alţii vor muri. Dar pe medie, vom sta bine, vom fi în fruntea Europei. Să ne pregătim pentru datele economice din trimestrul întâi, care s-ar putea să indice un plus economic spre 4-5%.
