ZF 24

Bursa are cea mai bună evoluţie din ultimii patru ani

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Andrei Chirileasa

01.12.2013, 21:05 1709

Indicele bursier BET, care urmăreşte cele mai importante zece companii listate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a câştigat 4,4% în noiembrie, iar de la începutul anului are o creştere de 23%. Având în vedere că luna decembrie aduce, în mod tradiţional, creşteri pe bursă, BET-ul ar putea închide cu cea mai mare creştere din ultimii patru ani.

Cine şi-ar fi plasat la începutul anului banii într-un portofoliu bazat pe indicele BET ar fi putut câştiga chiar mai mult de 23%, deoarece evoluţia indicelui nu cuprinde şi dividendele companiilor din portofoliu, adică de patru ori mai mult decât dacă şi-ar fi pus banii într-un depozit bancar.

Cel mai mare câştig, dintre companiile incluse în BET, l-au adus ac­ţiunile Fondului Proprietatea (FP), cu un randament de 60%, adică de peste zece ori dobânda bancară. Titlurile FP au atins vineri un nou maxim istoric, de 0,84 lei.

Indicele BET-C, care urmăreşte toate acţiunile listate la BVB, a câş­tigat 18,5% de la începutul anului. Cea mai mare creştere dintre toate acţiunile listate pe bursă a avut-o dez­voltatorul imobiliar Impact (IMP), cu 297%.

În luna noiembrie, bursa de la Bucureşti a înregistrat cele mai mari tranzacţii cu acţiuni din istorie, de 3,2 miliarde de lei (720 mil. euro), în condiţiile în care s-au înregistrat tranzacţiile din oferta publică iniţială a Romgaz (1,13 mld. lei), oferta de răscumpărare de acţiuni a Fondului Proprie­tatea (600 mil. lei) şi vânzarea pachetului deţinut de BERD la Petrom (386 mil. lei). Astfel, tranzacţiile pe primele 11 luni au urcat la 10,2 miliarde de lei (2,3 mld. euro), cel mai ridicat nivel din 2007 încoace.

Citiţi mai multe detalii aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.12.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO