ZF 24

Cât câştigă responsabila cu sportul din Ministerul Tineretului şi Sportului?

Cât câştigă responsabila cu sportul din Ministerul...

Autor: Corina Mirea

26.01.2015, 12:06 3972

Secretarul de stat care coordonează „divizia” de sport din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, are un venit anual de peste 56.300 de lei net, ceea ce înseamnă că, lunar, salariul acestuia ajunge la aproximativ 4.700 de lei (peste 1.000 de euro), potrivit calculelor ZF pe baza declaraţiei de avere a lui Carmen Tocală, cea care ocupă această funcţie din 2013. Astfel, ea a câştigat de aproape trei ori mai mult în cele 12 luni de activitate din 2013 (anul celei mai recente declaraţii de avere) decât valoarea salariului mediu pe economie de atunci (de circa 1.600 de lei net pe lună).

Carmen Tocală a fost numită în funcţia de secretar de stat pentru activităţi de sport prin ordin de ministru, anterior deţinând funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST). Ea este fostă jucătoare şi antrenoare de baschet, iar înainte să accepte funcţia de preşedinte al ANST ea a avut, din 2005, două mandate la conducerea Federaţiei Române de Baschet.

Pe lângă funcţia de conducere pe care o deţine în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, o instituţie cu un buget de peste 440 de milioane de lei anul acesta, ea a mai fost în 2013 şi membru în boardul central al International Basketball Federation (FIBA) Europa, membru atât în comisia feminină mondială, cât şi în cea europeană din cadrul FIBA şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Baschet.

Deşi Carmen Tocală a câştigat în 2013 de aproape trei ori peste salariul mediu pe economie din România, subsecretarul de stat din MTS, responsabil de activităţile sportive, deci subalternul lui Tocală, a avut un venit de 9.700 de lei net pe lună (adică aproape 2.200 de euro), potrivit declaraţiei de avere a lui Augustin Ioan. El a fost numit în această funcţie la câteva luni după numirea lui Carmen Tocală pe poziţia de secretar de stat, anterior el fiind preşedintele organizaţiei judeţene de tineret a PSD Teleorman, conform informaţiilor din presa locală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO