ZF 24

Cât câştigă şeful CFR Călători

Alexandrina Gătej a încasat anul trecut dividende de peste 108.000 de lei de la propria firmă de consultanţă, companie care în 2013 înregistra pierderi de 65.000 de lei. Mediafax Foto

Alexandrina Gătej a încasat anul trecut dividende de peste 108.000 de lei de la propria firmă de consultanţă, companie care în 2013 înregistra pierderi de 65.000 de lei. Mediafax Foto

Autor: Adelina Mihai

16.04.2015, 00:04 1560

Alexandrina Gătej, preşedintele consiliului de administraţie al companiei de stat CFR Călători, a încasat în 2014 din această funcţie suma de 66.070 de lei, adică o medie lunară de circa 5.500 de lei (1.235 de euro), potrivit declaraţiei sale de avere publicată în această lună.

Compania de stat CFR Călători, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de lei, în creştere cu 23% faţă de anul 2013, reuşind în acelaşi timp să revină pe profit, înregistrând un rezultat financiar pozitiv de 69 de milioane de lei, arată datele de la Ministerul Transporturilor. Transportatorul feroviar de stat a avut în 2013 o cifră de afaceri de 1,65 miliarde de lei şi pierderi de 408 milioane de lei, potrivit datelor publicate la Ministerul de Finanţe. 

Cu un efectiv de peste 13.000 de salariaţi, CFR Călători este unul dintre cei mai mari zece angajatori din economie.

Alexadrina Gătej este unul dintre managerii „privaţi“ aduşi la conducerea companiilor de stat în cadrul proiectului implementat de guvern la cererea FMI şi ocupă funcţia de la CFR Călători din martie 2013.

Din 2005 până în mai 2009, ea a fost preşedinte al Unilever South Central Europe (USCE), funcţie din care încasa un salariu lunar de circa 66.000 de lei. De la jumătatea anului 2009 până în 2010, a fost consilier pe mediul de afaceri a preşedintelui Traian Băsescu, funcţie din care şi-a dat demisia după ce s-a descoperit că a semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1989. Apoi, ea a fost aleasă pentru o perioadă ca  preşedinte al Consiliului Director al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham România), după ce şi-a înfiinţat propria firmă de consultanţă, Maldon&Wat. De altfel, în declaraţia sa de avere de anul acesta, Gătej a precizat că a mai încasat anul trecut venituri din salarii în cuantum de 22.120 de lei ca angajat al Maldon&Wat SRL, companie de la care a primit şi dividende în valoare de 108.077 de lei. Maldon&Wat, compania controlată de Gătej cu activităţi în domeniul consultanţei pentru afaceri şi management, a avut în 2013 o cifră de afaceri de 511.000 de lei şi pierderi de circa 65.000 de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Pe Mfinanţe.ro nu au fost încă publicate rezultatele financiare ale companiei pe 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO