ZF 24

Cât câştigă un salariat al Romsilva, unul dintre cei mai mari angajatori

Cât câştigă un salariat al Romsilva, unul dintre cei...

Autor: Adelina Mihai

19.06.2014, 16:40 5292

Salariul mediu net în cadrul Romsilva, regia de stat care administrază pădurile publice şi o parte dintre pădurile private, a fost de 1.550 de lei în 2013, în creştere cu aproape 6% faţă de anul anterior, potrivit datelor furnizate de companie.

Pentru anul acesta, salariul mediu net bugetat de Romsilva este de 1.640 de lei, ceea ce înseamnă că angajaţii au parte de o creştere salarială medie tot de circa 6%.

Cu un număr mediu 17.900 de salariaţi în 2013, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, Romsilva se află pe locul cinci în topul celor mai mari angajatori din economie, după Poşta Română, CFR SA, OMV Petrom şi Complexul Energetic Oltenia.

Salariul mediu net al angajaţilor Romsilva este mai scăzut decât salariul mediu net la nivelul întregii economii cu 4%, având în vedere că în 2013 angajaţii români au câştigat, în medie, câte 1.622 de lei net pe lună, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

La afaceri de 325 de milioane de euro în 2013, Romsilva se află pe locul doi în topul celor mai mari jucători din industria de prelucrare şi exploatare a lemnului, în spatele austriecilor de la Holzindustrie Schweighofer, care anul trecut au realizat un rulaj de 470 de milioane de euro şi un profit de aproape 100 de milioane de euro. În timp ce austriecii lucrează cu o marjă de profit de 20%, marja de profit Romsilva este de doar 4,8%.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO