ZF 24

Cazul garanţiei de 10 mil de euro de la privatizarea CFR Marfă: Raiffeisen a refuzat să execute garanţia pentru că expirase

Cazul garanţiei de 10 mil de euro de la privatizarea CFR...

Autor: Ioan Dornescu, Vlad Popescu

14.05.2014, 16:54 1019

"RBI (Raiffeisen Bank International) nu a plătit suma aferentă garanţiei întrucât condiţiile contractuale de tragere nu au fost îndeplinite de beneficiar (respectiv, au fost îndeplinite doar după ce garanţia a expirat). Urmând regulile foarte stricte care guvernează garanţiile bancare, tragerea a trebuit refuzată", au declarat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei bancare.

Ministerul Transporturilor a anunţat marţi că a vrut să execute scrisoarea de garanţie de 10 milioane euro, iar ulterior refuzului băncii a decis să sesize DIICOT pentru a stabili dacă instituţia este în culpă sau decizia băncii este nelegală.

"Executarea scrisorii nu se putea realiza decât prin EximBank, banca la care a fost depusă scrisoarea de garanţie de către GFR. Deşi EximBank a întreprins toate demersurile legale, cu respectarea integrală a tuturor condiţiilor impuse, Raiffeisen Bank a refuzat executarea scrisorii de garanţie. Ulterior acestui refuz, ca urmare a primirii infirmării de la Eximbank, ministrul Dan Şova a dispus Corpului de Control al ministrului transporturilor efectuarea cercetărilor în cadrul direcţiilor implicate. Controlul este în desfăşurare, iar în acest moment ne aflăm în curs de strangere a documentelor şi de formulare a unei plângeri penale in rem către Parchetul General - DIICOT pentru a se cerceta dacă există culpa din partea Ministerului Transporturilor sau dacă refuzul Raiffeisen Bank este nelegal, şi pentru a se proceda la eventuala tragere la răspundere a celor vinovaţi", potrivit Ministerului Transporturilor.

La rândul ei, compania GFR, deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, a anunţat miercuri că se declară surprinsă de cererea Ministerului Transporturilor de executare a scrisorii de garanţie bancară pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, că nu este în culpă pentru nefinalizarea procedurii şi că solicită publicarea contractului de privatizare.

GFR aduce ca dovadă că nu este în culpă pentru nefinalizarea procedurii de privatizare faptul că pentru eliberarea sumei de 20,2 milioane de euro care au fost depuşi într‐un cont escrow la dispoziţia Ministerului Transporturilor s‐a semnat un document prin care se confirmă în mod oficial că GFR nu are nicio culpă, iar acest document nu face decât să constate situaţia de fapt şi de drept existentă.

"În aceeaşi logică, scrisoarea de garanţie bancară trebuia restituită, întrucât GFR nu era culpabil de nefinalizarea privatizării, neexistând temeiuri de drept sau motive de fapt pentru sancţionarea financiară a societăţii. În niciun moment al privatizării în legătură cu garanţiile solicitate de către vânzător, adică Ministerul Transporturilor, prin Comisia de Privatizare, nu a fost vorba de bani lichizi, care puteau să fie returnaţi unei persoane fizice sau juridice la simpla solicitare, ci s‐au utilizat instrumente de garantare prevăzute de Codul civil Român şi care funcţionează în raport de prevederile legale care le reglementează. Executarea sumei de 10.000.000 euro din această scrisoare de garanţie bancară se putea face doar în limita prevederilor legale şi cu respectarea strictă a condiţiilor de formă şi de fond în care a fost emisă", se arată în comunicatul GFR.

Pe de altă parte, fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu a declarat, marţi, că Dan Şova a aşteptat până în ultima clipă pentru a pune în mişcare procedurile deja pregătite de ea în cazul scrisorii de garanţie de 10 milioane de euro a GFR, pierzând astfel suma solicitată de DIICOT.

Procurorii DIICOT Iaşi au pus sechestru asigurător pe mai multe bunuri mobile, imobile şi pe conturi ale lui Gruia Stoica, pentru a recupera prejudiciul suferit de stat în urma încercării de privatizare a CFR Marfă, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, surse din DIICOT.

În a doua parte a lunii iunie, Grupul Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la compania de stat nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

GFR a depus o garanţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro.

Gruia Stoica, proprietarul GFR, declara la 15 octombrie 2013, că a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfă restituirea de urgenţă a garanţiei de 10 milioane de euro, precum şi a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a îndeplini condiţiile de preluare a companiei.

Ministrul Transporturilor arăta, la 22 octombrie 2013, că a fost deblocat contul escrow de 20 de milioane de euro al GFR, companiei urmând să-i fie returnată şi garanţia de 10 milioane de euro aferentă licitaţiei pentru CFR Marfă.

Gruia Stoica a fost arestat preventiv în 30 ianuarie, fiind acuzat de procurorii anticorupţie de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

La jumătatea lunii februarie, procurorii i-au trimis în judecată pe Gruia Stoica în stare de arest preventiv şi pe Doru Boştină cu interdicţie de a părăsi ţara. Săptămâna trecută, instanţa supremă a decis ca Gruia Stoica să fie judecat în arest la domiciliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO