ZF 24

Ce reţele româneşti de magazine au dispărut din piaţă în ultimii ani. Micii comercianţi nu au forţă să lupte cu lanţurile de retail străine

Ce reţele româneşti de magazine au dispărut din...

Autor: Cristina Roşca

25.05.2014, 10:35 16759
Reţele străine de comerţ au deschis în ultimii ani între 150 şi 250 de magazine pe an, extinderea agresivă a acestora desfăşurându-se în paralel cu dispariţia unor lanţuri de retail dezvoltate de antreprenori locali.
 
Astfel, doar în acest an reţeaua Fonzi a închis toate cele şapte supermarketuri non-stop, iar cele 44 de magazine ale producătorului şi distribuitorului de carne de pui Oncos au intrat în insolvenţă.  Tot în 2014 lanţul de supermarketuri Profi a preluat două dintre spaţiile Cris-Tim, iar Angst a ieşit din franciza Carrefour pentru a-şi con­centra atenţia pe producţia şi comerţul de carne şi mezeluri.
 
Potrivit datelor furnizate an­terior de reprezentanţii Metro, circa 70.000 de mici comercianţi au dispărut în ultimii ani, marcaţi pe de-o parte de criză şi pe de alta de expansiunea agresivă a lanţu­rilor internaţionale.  Acum în piaţa evaluată la circa 8 mld. euro mai există circa 70-80.000 de mici comercianţi (nu au fost incluşi jucătorii din HoReCa).
 
Marile lanţuri internaţionale au intrat în ultimii ani şi pe segmentul magazinelor de proximitate, sub branduri precum Ex­press (Carrefour) sau Shop&Go (Mega Image). 
 
Situaţia pentru micile lanţuri de magazine este cu atât mai dificilă cu cât nu beneficiază de sprijinul financiar al unor companii-mamă străine. Mai mult, ele nu au forţa retailerilor inter­naţionali în negocieri, aceştia putând obţine preţuri mai bune la achiziţii şi astfel pot avea şi preţuri mai mici la raft.
 
„Un retailer român nu are forţa financiară să se bată cu lanţurile internaţionale. Noi am luat decizia să închiriem spaţiile magazinelor noastre către Profi după ce în Botoşani au des­chis magazine şi Lidl, şi Carrefour, şi Kau­fland“, spunea în urmă cu circa jumătate de an Flo­rentin Bidaşcă, antreprenorul care con­tro­lează 50% din compania Pita. În toamna anului trecut compania cu afaceri de 27 mil. lei în 2012 a decis să închirieze spaţiile celor cinci super­mar­keturi deschise sub acelaşi brand către Profi.
 
Antreprenorul spunea că de când au venit tot mai multe reţele străine în Botoşani vân­ză­rile au început să scadă, iar compania a ajuns în situaţia de a nu-şi mai acoperi cheltuielile.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO