ZF 24

Ce salarii au angajaţii care fac îngheţata Betty Ice într-una dintre cele mai sărace zone

Ce salarii au angajaţii care fac îngheţata Betty Ice...

Autor: Adelina Mihai

24.06.2014, 09:30 40065

Salariul mediu net în cadrul Betty Ice, producătorul de îngheţată controlat de omul de afaceri sucevean Vasile Armenean, a fost de 1.017 lei în 2013, în creştere cu aproape 14% faţă de anul anterior, potrivit informaţiilor furnizate de companie. Deşi este bugetată o creştere salarială pentru anul acesta, angajaţii producătorului de îngheţată câştigă mai mult de o treime (37%) sub nivelul salariul mediu la nivelul întregii economii (care a fost de 1.622 de lei în 2012, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Cu un număr mediu de aproape 670 de angajaţi în 2013, Betty Ice are o fabrică în Suceava, unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, şi patru gelaterii mari şi peste 100 de gelaterii mici în restul ţării. Dacă salariile angajaţilor Betty Ice sunt mici prin comparaţie cu media naţională, acestea sunt în “linie” faţă de salariul mediu net din Suceava, care a fost de 1.154 de lei în 2013, potrivit datelor de la Statistică.

Cu afaceri de 19,6 milioane de euro şi un profit net de un milion de euro în 2013, Betty Ice a bugetat pentru anul acesta un salariu mediu de 1.200 de lei net în companie. De asemenea, compania are în plan creşterea numărului de angajaţi cu 80 de persoane pentru 2014.

Pentru că pe piaţa locală consumul de îngheţată este scăzut, Betty Ice a început să exporte îngheţată în Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Italia şi Grecia, astfel că pentru anul acesta compania şi-a bugetat exporturi de peste 500.000 de euro.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO