Ce salariu câştigă un angajat la Carrefour

14 feb 2016 Autor: Corina Mirea

Lanţul francez de hipermarketuri Carrefour a majorat salariile pentru 95% din angajaţii care lucrează în magazine (în cea mai mare parte caseri şi lucrători comerciali) cu procente cuprinse între 16% şi 21% de la începutul lunii februarie a acestui an, potrivit informaţiilor transmise de companie. Reprezentanţii companiei nu au menţionat care este plaja de salarii la care se aplică această majorare sau dacă se raportează la valoare netă sau brută a salariilor, însă, potrivit unor informaţii anterioare ale ZF, salariul mediu din cadrul lanţului de hipermarketuri este de circa 1.500 de lei net (această valoare cuprinzând şi alte categorii de angajaţi). Salariile pot diferi în funcţie de oraş sau de regiunea ţării în care este amplasat un anumit magazin.

“Carrefour anunţă 2016 ca un moment decisiv de creştere, prin extinderea şi diversificarea ofertei, serviciilor, dar şi infrastructurii de magazine, confirmată şi de semnarea acordului de achiziţie a societăţii Billa România. Creşterile salariale medii, aplicabile începând cu 1 februarie 2016, variază între 16% şi 21 %, în funcţie de strategiile de dezvoltare regională şi sectorială”, spun reprezentanţii Carrefour România. Majorarea de salarii vine şi în contextul în care guvernul a decis la finalul anului trecut ca salariul minim pe economie să fie majorat de la 1 mai 2016 la 1.250 de lei brut faţă de 1.050 de lei brut în prezent, ceea ce ar însemna o creştere de 19%. Această creştere împinge spre un prag mai mare şi salariul mediu, potrivit informaţiilor din piaţa de recrutare. Totuşi, în comerţ se practică unele dintre cele mai mici salarii din economie, casierii, spre exemplu, care reprezintă cea mai mare parte a angajaţilor din magazine, având salarii apropiate de nivelul minim de la nivelul ţării, la care se adaugă şi bonuri de masă.

“Carrefour oferă în continuare salariaţilor săi un pachet semnificativ de beneficii care conţine: tichete de masă în valoare brută de aproximativ 197 lei/lună, acordate din prima zi de muncă, asigurare de sănătate, primă de vacanţă, prime de fidelitate (...)”, se mai arată în comunicatul transmis de companie.

Potrivit datelor făcute publice de Carrefour, compania are o echipă de aproape 11.800 de membri. În România, Grupul Carrefour are 189 de magazine dintre care 29 hipermarketuri Carrefour, 106 supermarketuri Market, 43 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact şi un magazin de comerţ online. Grupul francez Carrefour a plă­­tit circa 100 mil. euro pentru a pre­lua operaţiunile Billa din România, res­­pectiv o reţea de 86 de super­­marketuri cu afa­ceri de peste 300 mil. euro în 2014. Tranzacţia nu este încă finalizată, aşteptând aprobarea Concurenţei.

La finalul anului trecut şi retailerul german Kaufland a decis să majoreze, începând cu luna ianuarie a anului în curs, salariul minim din cadrul companiei la 1.300 de lei brut (946 de lei net), pentru 12 salarii anuale, la care se adaugă aproximativ 197 de lei brut sub formă de bonuri de masă. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.02.2016

 
Cuvinte cheie:
carrefour
, salarii
, majorare
, angajati
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide