ZF 24

Ce trebuie să facă managerii pentru a reţine angajaţii în organizaţie

Dana Tudor Tănase, managing partner în cadrul companiei cu activităţi în domeniul HR Creative & Bright

Dana Tudor Tănase, managing partner în cadrul companiei cu activităţi în domeniul HR Creative & Bright

Autor: Mihaela Pascari

28.08.2016, 13:00 1799

Pentru angajaţii din companiile locale relaţia cu managerul direct şi cea cu colegii de muncă, mediul de lucru sau flexibilitatea contează mai mult decât pa­che­tul salarial atunci când sunt puşi în faţa deciziei de a-şi schimba locul de mun­că. Prin urmare, managerii apelează la me­to­de de motivare şi loializare a angajaţilor.

„Uneori avem impresia că oamenii pleacă pentru un salariu mai mare, acest lucru se poate întâmpla doar dacă este o diferenţă foarte mare, însă tot ce înseamnă diferenţele mici reprezintă doar un pretext prin intrmediul căruia un angajat vrea să scape de o structură organizaţională sau de relaţia pe care o are în principal cu mana­gerul direct“, a precizat Dana Tudor Tănase, managing partner în cadrul companiei cu activităţi în domeniul HR Creative & Bright.

De asemenea, în opinia ei, climatul la locul de muncă este un factor important pen­tru angajaţi, iar pentru crearea acestuia şi creş­terea nivelului de performanţă com­pa­niile trebuie să investească mai mult. „Fie­care angajat are nevoie să se dezvolte, iar pentru asta are nevoie să se investească în el. Avem clienţi care pun accent pe acest lucru şi au creat pentru angajaţi biblioteci, bu­că­tării colorate sau le oferă masaj la birou.“

În acest context, pentru a evita rate înalte de fluctuaţie a personalului, managerii tre­bu­ie să pună un accent mai mare pe co­mu­ni­ca­rea internă. De asemenea, este nece­sară tes­tarea managerului la nivelul com­peten­ţelor de lucru cu echipa.  „Deseori în com­paniile cu profil tehnic managerii sunt se­lec­taţi prin testarea competenţelor teh­ni­ce, adică este selectat cel mai bun, atunci nu se mai testează competenţele pe zona de people skills.“

Pe lângă comunicarea internă, managerul trebuie să ţină cont de încrederea pe care o transmite angajatului, iar lipsa acesteia este cauzată de faptul că managerii, în special cei tineri, tind să ardă etape pe parcursul carierei şi nu reuşesc să dobândească astfel de calităţi. „Dacă aceste lucruri nu se întâmplă atunci per­soana respectivă nu a fost selectată con­form  abilităţilor necesare pentru coordo­na­rea unei echipe, dar nici nu s-a investit în dez­vol­tarea lui, la care se adaugă tendinţa tine­rilor de a arde etape în carieră.“

Un alt factor pe care trebuie să îl dezvolte managerul este orientarea spre activităţile de lucru cu oamenii, el trebuie să investească mai mult timp în dezvoltarea oamenilor şi mai puţin în alte responsabilităţi. 

„Cred că 80% dintre managerii locali investesc mai mult timp în alte activităţi, şi doar 20% în dezvoltarea oamenilor din echipă, cred că ar trebui să fie invers, un leader să se ocupe mai mult de managementul oamenilor şi mai puţin pe activităţile operaţionale“.

Compania primeşte solicitări de trainingurile de business şi de dezvoltare personală, de programe de well-being sau evenimente corporate, dar şi de teambuildinguri. „Ne bucurăm că proiectelor de well-being devin o parte integrantă din structura organizaţională. Pentru că acestea nu fac parte din strategia organizaţională, trebuie să fie o valoare în care credem atât noi, cât şi companiile. Atunci organizaţiile ar fi orientate către aceste programe pentru că vor să îşi menţină angajaţii într-o stare de bine“.

Anul trecut Creative & Bright a avut afaceri de 200.000 de euro, iar pentru acest an este bugetat un avans cu 30% al vânzărilor faţă de anul trecut. În prezent, compania are 14 angajaţi şi peste 100 de colaboratori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO