De ani de zile purtăm discuţii interminabile despre lipsa infrastructurii rutiere în România şi, mai precis, despre lipsa unei reţele de autostrăzi. În sfârşit lucrurile încep să se mişte, în special în Transilvania, dar traseele cele mai dificile, cele peste munţi, aşteaptă încă stabilirea priorităţilor.
Opiniile sunt împărţite între utilitatea unei autostrăzi pe Valea Oltului şi importanţa unei autostrăzi pe Valea Prahovei. Desigur, importanţa unei autostrăzi care să traverseze Carpaţii Meridionali este certă, dar cred că, de fapt, despre cea mai importantă autostradă se vorbeşte din păcate mult prea puţin. Am să mă explic.
Realizarea unei autostrăzi poate avea în esenţă două obiective importante: descongestionarea unor căi de acces deja aglomerate sau dirijarea unui flux economic substanţial către zone subdezvoltate. Extrem de important, acest obiectiv din urmă presupune realizarea unei autostrăzi nu pe baza cifrelor traficului actual, ci pe baza cifrelor de trafic viitoare, în momentul în care efectul de dezvoltare regională se va produce. Cele două autostrăzi care ar trebui să traveseze Carpaţii Meridionali au ca principal scop descongestionarea traficului fie pe o rută internaţională extrem de folosită pe relaţia Balcani-Europa de Vest, fie între zona Bucureşti-Piteşti şi Transilvania, zone care au beneficiat deja de cea mai mare parte a investiţiilor străine şi care sunt principalii poli de dezvoltare economică. Descongestionarea traficului nu este un obiectiv lipsit de importanţă, mai ales atunci când are influenţă directă asupra unor companii mari care au investit deja mult în România cu promisiunea dezvoltării infrastructurii rutiere. Dar cred că, atunci când trebuie să stabilim priorităţile, pe primul loc ar trebui să treacă autostrăzile, care pot aduce o uniformizare a dezvoltării regionale în România, în momentul de faţă din ce în ce mai contrastantă.
O analiză a evoluţiilor în Europa Centrală şi de Est arată în mod indubitabil existenţa unui vector de dezvoltare vest-est produs în esenţă de apetitul investiţiilor străine pentru regiuni cât mai apropiate geografic de pieţele ţintă. Pe măsură ce costurile de operare în aceste regiuni au început să se apropie de cele din ţara de origine, migrarea investiţiilor s-a mutat gradual spre est, migrare facilitată şi de reţeaua rutieră dezvoltată din aceste regiuni. Astfel, acest gradient de dezvoltare face ca Cehia să fie mai dezvoltată decât suratele central-europene, Ungaria de vest să fie mai dezvoltată decât cea de est, Polonia de vest să fie mai dezvoltată decât cea de est şi aşa mai departe. Nici România nu face excepţie. Partea de vest a României este cea mai industrializată după Bucureşti şi înregistrează cele mai mici cifre ale şomajului.
În condiţiile în care în mod evident vectorul dezvoltării economice europene se face pe direcţia vest-est, focalizarea excesivă pe două autostrăzi care să traverseze munţii pe direcţia nord-sud este greu de justificat. Prioritatea zero ar trebui să fie de fapt o autostradă care să lege Moldova de Transilvania. Moldova este cea mai subdezvoltată regiune a României, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media naţională. Cu toate că are al treilea centru universitar al ţării, din cauza lipsei de oportunităţi locale tinerii absolvenţi trebuie să îşi caute de lucru în alte zone ale ţării sau ale Europei, necontribuind la dezvoltarea regiunii din care provin. Nici în ce priveşte situaţia forţei de muncă mediu calificate lucrurile nu stau mai bine, Moldova fiind principala sursă de emigraţie a României.
În condiţiile păstrării izolării geografice a Moldovei pe direcţia vest-est, decalajul de dezvoltare între această zonă şi restul ţării se va majora, făcând ca ea să fie subvenţionată din ce în ce mai mult de celelalte regiuni mai dezvoltate, iar flancul de est al României să rămână depopulat, demoralizat şi slab industrializat. Miza este însă mai mare decât atât.
În perspectiva unei reintegrări profunde a României cu Republica Moldova, şi această regiune va rămâne la fel de izolată de vectorul de dezvoltare vest-est precum este în momentul de faţă şi Moldova din România. În varianta unei eventuale reunificări, ultimul lucru pe care ar trebui să şi-l dorească România ar fi o zonă de sărăcie lărgită formată dintr-o Moldovă extinsă, ţinută în spate de regiunile dezvoltate din Transilvania şi Bucureşti. Consecinţele pe termen lung ale unei astfel de situaţii nu ar trebui subestimate, ele putând fi în final de gravitate maximă pentru securitatea şi integritatea României.
În condiţiile în care regiunea de la estul Carpaţilor Orientali beneficiază în momentul de faţă de cel mai scăzut cost al forţei de muncă şi de un centru universitar de excelenţă, o autostradă care să o lege de Transilvania ar fi scânteia care ar putea duce la dezvoltarea explozivă a zonei, din care, prin extensie, ar beneficia şi Transilvania, România şi nu în ultimul rând Republica Moldova. Asta înseamnă că o autostradă peste Carpaţii Orientali ar trebui să fie de fapt prioritatea zero a României.
Radu Crăciun este economist-şef la BCR
