ZF 24

Cea mai mare invazie de bani din istoria Europei: peste 1.100 de miliarde de euro. Câţi vor intra şi în România? Deja la Bucureşti dobânzile de pe piaţa interbancară au scăzut

Cea mai mare invazie de bani din istoria Europei: peste...
22.01.2015, 13:50 29732

Preşedintele BCE, italianul şcolit pe Wall Street Mario Draghi, a anunţat că instituţia sa va cumpăra active publice şi private din zona euro în valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, respectiv 60 de miliarde de euro pe lună începând cu martie până la finalul lunii septembrie 2016, decizie considerată ca arma supremă a zonei euro în lupta cu deflaţia şi cu anemia economiei.


Principalele declaraţii ale lui Mario Draghi

În martie 2015, BCE va începe să cumpere obligaţiuni denominate în euro evaluate în categoria recomandate investiţiilor, emise de guvernele din zona euro şi agenţiile şi instituţiile europene pe piaţa secundară (…). Unele criterii suplimentare de eligibilitate vor fi aplicate în cazul ţărilor aflate în programe de ajustare cu UE/FMI

O proporţie de 20% din achiziţiile de active vor fi supuse unui regim de partajare a riscurilor. BCE va deţine 8% din achiziţiile suplimentare de titluri, pentru care riscurile vor fi automat suportate în comun. În plus, pentru 12% din activele cumpărate în cadrul programului de către băncile centrale naţionale riscurile vor fi de asemenea comune

♦Creşterea agresivă a programului de achiziţii de obligaţiuni al BCE va contribui la revenirea inflaţiei către nivelul de 2%, dar se menţin riscurile economice

♦În cămara BCE vor intra obligaţiuni din toată gama de scadenţe, de la doi ani la 30 de ani;

♦Draghi a asigurat că programul este proiectat astfel încât să fie evitată “finanţarea monetară” a datoriilor guvernelor;

♦În privinţa Greciei, economia-problemă a zonei euro, Draghi a explicat că BCE nu are “reguli speciale” legate de obligaţiunile acestei ţări;

♦Aceasta înseamnă că achiziţiile băncii vor acoperi şi active elene, o veste bună pentru partidul aflat la guvernare în Grecia, care se va lupta duminică în alegeri parlamentare cu o formaţiune radicală antiausteritate;  

♦În ceea ce priveşte apariţia bulelor pe pieţe, o îngrijorare legată de efectele QE în SUA şi Marea Britanie, Draghi a explicat că problema va fi rezolvată la nivelul fiecărui stat prin instrumente macroprudenţiale şi nu prin politici monetare;

♦Ar fi o mare greşeală ca ţările din Uniunea Europeană să considere acest program ca o invitaţie la indisciplină fiscală;

♦BCE a luat această decizie pentru a contracara doi factori nefavorabili, inflaţia slabă şi creşterea economică anemică, a spus Draghi;

♦El a admis că măsurile luate de instituţia sa anul trecut au fost “insuficiente” pentru a alunga pericolul deflaţiei;

♦Achiziţiile de active vor majora semnificativ balanţa BCE şi vor întări încrederea în proiecţiile BCE privind traiectoria dobânzilor. Aceşti factori ar trebui să consolideze cererea şi creşterea creditării, ducând în cele din urmă la accelerarea inflaţiei la aproape 2%, a explicat Draghi;



 
rograme similare, de printare masivă de bani pentru achiziţii de active, implementate la câteva luni după izbucnirea crizei economice mondiale de către Rezerva Federală americană şi de Banca Angliei au impulsionat relansarea economiei americane şi a celei britanice şi mai ales pieţele.
 
O mare parte din aceşti bani au fost duşi de investitorii în cautarea de randamente mai mari – în SUA, ca şi acum în zona euro, dobânzile sunt aproape de zero - în economii emergente precum cele din Asia şi America de Sud. Tot în căutarea randamentelor mai mari, investitorii vor căuta cu siguranţă să facă profit în Europa emergentă, inclusiv în România, cu banii ieftini ai BCE.

FMI estimează că economia americană va creşte cu 3,6% anul acesta, de trei ori mai rapid decât PIB-ul zonei euro.

 
Măsura de a injecta 1.100 de miliarde de euro în economie reflect determinarea Preşedintelui BCE, Mario Draghi, de a opri ameninţarea deflaţiei şi de a pune economia celor 19 state din zona euro înapoi pe calea spre creştere economică.

Aşteptăm opiniile voastre legate de decizia BCE mai jos.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO