ZF 24

Cel mai bine plătiţi oameni din România, angajaţi la stat, cu salarii de peste 17.600, anunţă grevă pe termen nelimitat din 30 mai, chiar înainte de vacanţa de Rusalii. “Se va produce haos”

Cel mai bine plătiţi oameni din România, angajaţi la...

Autor: Mirabela Tiron

26.05.2017, 14:33 4062

Sindicatul Serviciilor de Tafic Aerian din România (ATSR), condus de Gabriel Tudorache, anunţă că angajaţii Romatsa vor intra în grevă generală din 30 mai, pe termen nelimitat. 

Perioada aleasă este una din cele mai aglomerate din punct de vedere al traficului pe aeroortul Henri Coandă (Otopeni), având în vedere că precede mini-vacanţa de Rusalii, când românii călătoresc mai mult.

Zilnic, pe aeroportul Henri Coandă se înregistrează 300-350 de zboruri, potrivit oficialilor companiei.

“Se negociază în continuare, se doreşte evitarea acestei greve. Prin lege, în cazul uneui greve, controlorii de trafic sunt obligaţi să asigure o treime din zboruri, Eurocontrol, insituţia europeană de aviaţie, cu sediul la Bruxelles, decide ce zboruri sunt operate”, a spus pentru ZF Andra Meheş, director de comunicare la Romatsa.

Oficialii ministerului transporturilor nu au transmis un punct de vedere oficial şi nu au răspuns la solicitarea ZF.

“Am primit o avertizare generală de grevă, dar nu o informare oficială pe canalele stabilite în aviaţie. Nicio grevă nu este de bun augur, mai ales de Rusalii, o perioadă foarte aglomerată. Se va produce haos iar pasagerii vor veni la noi pentru compensări, deşi va fi o situaţie de forţă majoră”, spune Gheorghe Răcaru, şeful companiei aeriene Blue Air.

Romatsa este regia autonomă de stat aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, cu cel mai bine plătiţi angajaţi din economie, cu salarii nete de 21.000 de lei pe lună.

Rolul controlorilor de trafic aerian este acela de a supraveghea şi de a organiza deplasarea avioanelor în aer, la aterizare şi la sol, prin folosirea radarului şi a comunicaţiilor radio. Printre obligaţiile lor de serviciu se numără comunicarea prin radio cu piloţii, rezolvarea situaţiilor care apar în traficul aerian sau acordarea de permisiuni pentru decolare, aterizare sau zbor la anumite altitudini. Aceştia lucrează în aeroport, la turnul de control al traficului aerian

Controlorii de trafic aerian au fost în grevă pe 12 mai, timp de două ore, când traficul a fost afectat. Mai multe curse au avut întârzieri. Negocierile au continuat, sindicaliştii având circa 50 de solicitări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO