ZF 24

Cele mai scumpe zece vacanţe de Revelion trec de 33.000 de lei

Cele mai scumpe zece vacanţe de Revelion trec de 33.000...

Autor: Mirabela Tiron

21.12.2014, 18:00 303
Un cuplu a plătit 192.000 de lei pentru 7 nopţi în Bali la cinci stele, cu transfer cu limuzina pe tot sejurul.
 
Cei care îşi vor petrece Revelionul departe de ţară, într-o destinaţie exotică precum insula indoneziană Bali, în Maldive, Dubai sau la schi în staţiunea elveţiană Saint Moritz şi vor beneficia de servicii de cicni stele au scos din buzunar între 44.700 de lei (10.000 de euro) şi 192.000 de lei (43.000 de euro), acestea fiind cele mai scumpe vacanţe cumpărate de români.
 
Cel mai scump pachet vândut, potrivit datelor centralizate de ZF, a fost un sejur de şapte nopţi în Indonezia (Bali şi Ubud), care a costat cât o garsonieră în Capitală. „Un cuplu a plătit 42.871 de euro pentru şapte nopţi în Bali şi Ubud, unde îşi vor reînnoi jurămintele“, potrivit reprezentanţilor agenţiei de turism Perfect Tour, care a vândut acest pachet. Sejurul include ca­zare la hoteluri de cinci stele cu demi­pen­siune, zbor la cabina first class, trans­feruri cu limuzina de la aeroport la ho­tel, dar şi limuzină cu care se vor de­pla­sa pe tot parcursul sejurului. În plus, cu­plul care a plătit pentru această va­canţă cât pentru o garsonieră în Bu­cu­reşti va beneficia de tratamente wel­lness şi spa, potrivit oficialilor agenţiei.
 
O altă vacanţă de lux, în Dubai dar şi în Phuket (Thailanda), de circa 94.000 de lei (21.000 de euro), a fost cumpărată de o familie cu un copil. Sejurul include 12 nopţi, din care cinci în Dubai şi 7 nopţi în Phuket, cu cazare la hotelul Thai Pearls, într-un apar­ta­ment de 200 de metri pătraţi. Aceştia vor zbura la clasa business şi vor avea asigurate transferuri private cu limu­zina la destinaţie. O altă familie cu un copil va ajunge de Revelion în Mexic, într-o vacanţă de aproape 71.000 lei (16.000 de euro). Sejurul include 14 nopţi de cazare la cinci stele în Riviera Maya şi Mexico City, excursii private la Mina de Argint Taxco şi Piramidele Teotihuacan şi zbor la clasa business.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO