www.zf.ro - Ultima actualizare 10:43
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
CNVM, acuzata ca asista pasiv la incalcarea legislatiei pietei de capital
21 apr 2009
Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) a acuzat Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare ca asista pasiv la incalcarea legislatiei, facand referire la faptul ca firma controlata de Ioan Niculae, Interagro, nu si-a indeplinit obligatia de derulare a unei oferte publice la Zimtub (ZIM), vanzand o parte din participatie catre o alta firma.
"Dupa ce aproape un an de zile Interagro, detinuta de Ioan Niculae, a tergiversat derularea ofertei de preluare pe care era obligata sa o faca, subscrisa a decis sa instraineze o parte din actiunile pe care le detine in cadrul Zimtub catre o societate off-shore al carei actionariat este dificil de controlat", se arata intr-un comunicat al asociatiei.
Prin aceasta instrainare de actiuni catre Intergaz, Interagro a reusit sa se sustraga obligatiei de a derula oferta publica de preluare.
Potrivit AIPC, Interagro avea termenul limita pentru lansarea unei OPP la Zimtub pana in septembrie 2008.
"Ne intrebam daca CNVM reprezinta si altceva decat un simplu depozitar de notificari ale actorilor din piata, care actioneaza fara niciun fel de constrangere in afara cadrului legal si sfidand investitorii", se arata in incheierea comunicatului.

