Perspectiva deschiderii Iranului ca piaţă pentru companiile internaţionale după ani de embargou a entuziasmat producătorii din întreaga lume. S-au mobilizat exemplar în special companii mari franceze. Însă în această nouă cursă pentru o cotă pe o piaţă cu aproape 81 de milioane de consumatori un avantaj ar putea avea firmele mici germane. Ele au făcut afaceri în Iran în ultimii ani. Legal.
Anul trecut, peste 75 de companii germane aveau operaţiuni în Iran, scrie Deutsche Welle. Acolo există chiar şi o cameră de comerţ şi industrie iraniano-germană, la Teheran.
Cele mai multe din aceste companii sunt de dimensiuni mici, nelistate, deţinute de familii. Ele fac produse speciale care nu sunt interzise de sancţiunile internaţionale adesea destinate pieţelor sănătăţii, construcţiilor şi auto. Astfel de companii îi permit să păstreze o prezenţă în Iran în parte deoarece au legături limitate cu SUA, care au impus asupra Iranului sancţiuni deosebit de stricte, spun experţii.
În schimb, multe dintre companiile mari germane, cum este conglomeratul industrial Siemens, sunt listate în SUA şi nu au altă cale decât să se supună restricţiilor Washingtonului. Altfel ar avea mult de pierdut. „În realitate nu am părăsit niciodată ţara“, explică Mark Pace, directorul executiv şi coproprietarul Dentaurum GmbH, firmă care face afaceri în Iran de zeci de ani. Sacţiunile internaţionale nu interzic furnizorului de echipa-ment pentru cabinetele dentare să vândă în Iran. Însă toate tranzacţiile financiare ale fir-mei trebuie aprobate de biroul federal al afa-cerilor economice şi control al exporturilor din Germania pentru a se evita ca acestea să încal-ce legile europene şi americane antiterorism.
Acesta este doar unul din motivele pentru care a face afaceri în Iran nu este pentru cei slabi de înger. Obstacolele includ corupţia, incertitudinile privind cursul de schimb şi concurenţa agresivă din partea ţărilor asiatice care nu susţin sancţiunile internaţionale. Pentru firmele germane, cea mai mare durere de cap este plata serviciilor. Sancţiunile au blocat accesul Iranului la sistemul bancar internaţional. Rezultatul, în cazul Dentaurum, este prăbuşirea cu aproape 90% a vânzărilor în ultimii zece ani.
Aceste dificultăţi au determinat Dentaurum şi alte companii germane să privească dincolo de profiturile pe termen scurt. „Problema noastră în Iran este că nu primim mulţi bani“, explică Pace. Aceasta pentru că iranienii trebuie să facă adevărate jonglerii financiare pentru a-şi plăti furnizorii din Occident fără a încălca sancţiunile. Ei trebuie să transfere cash în doze mici prin birouri locale de schimb valutar sau să folosească bănci din ţări precum Turcia care şi-au păstrat legăturile cu Iranul, spune Houman Dolatshahi, şeful Atieh Bahar Consulting din Teheran. Firma sa ajută companiile străine să navigheze pe pieţele iraniene.
Cu toate acestea, executivii germani spun că accesul la piaţa iraniană merită toată chinuiala. Iranienilor „le este foame de produsele noastre. Vor să aibă tehnologie de ultimă generaţie“, a afirmat Michael Hack, directorul direcţiei de dezvoltare automotive a Hilger u. Kern GmbH, furnizor din Mannheim de pompe auto, valve şi echipament industrial. Firma îşi vinde produsele în Iran din anii ’80.
Iranul oferă şi atuuri, nu doar dificultăţi: forţă de lucru educată, de 27 de milioane de persoane, impozite fixe şi o piaţă uşor reglementată pentru investiţii străine.
