ZF 24

Conduce de mai bine de cinci ani unul dintre cele mai importante lanţuri de parfumerii, Douglas România. "Plăcerea mea vinovată este îngheţata"

Conduce de mai bine de cinci ani unul dintre cele mai...

Autor: Cristina Roşca

24.03.2017, 12:32 570

Lavinia Ivas şi-a construit cea mai mare parte a carierei în domeniul cosmeticelor şi parfumeriei de lux, ea fiind cea care conduce de mai bine de cinci ani businessul parfumeriilor Douglas în România. Cea mai mare parte a carierei - şapte ani - şi-a petrecut-o în cadrul reţelei de farmacii Sensiblu, ocupând poziţii diferite precum director regional de vânzări sau channel marketing manager. În această perioadă ea a făcut parte din echipa care a adus local brandul de cosmetice L’Occitane, ocupându-se apoi de dezvoltarea lui atât în farmaciile Sensiblu, cât şi în magazinele monobrand. În timpul liber îi place însă să călătorească şi să descopere clădiri vechi, încărcate de istorie, dar şi să deguste îngheţată de diverse sortimente.
 

Un obiect pe care îl port întotdeauna cu mine şi care mă reprezintă... nu aş putea spune că mă reprezintă, însă telefonul este cel care nu îmi lipseşte.

Cartea pe care o citesc acum este... „Vânătorii de zmeie“ a lui Khaled Hosseini.

Pasiunile mele sunt...  călătoriile.

Destinaţia de vacanţă pe care aş recomanda-o este... diferită în funcţie de sezon şi de stare. Iarna îmi place să merg la munte în cabane izolate, vara prefer la mare.

O descoperire recentă din Bucureşti este...  solidaritatea.

Un monument, muzeu, clădire care m-a impresionat în călătoriile mele este...  în general, îmi plac clădirile vechi, încărcate de istorie.

Ceasul pe care îl port la mână este...  Applewatch.

Parfumul meu preferat este... „Erba Pura“ de la Sospiro.

Obiectele mele preferate din garderobă sunt...  rochiile pentru birou şi jeansii pentru timpul liber.

Beau întotdeauna cu plăcere un pahar de...  Beau foarte rar alcool. La orice oră prefer o limonadă, naturală, bine­înţeles.

Primul lucru pe care îl fac când ajung într-un oraş nou este...  să caut zona veche a acestuia şi locul perfect unde se poate mânca o îngheţată bună.

Cea mai recentă achiziţie exclusivistă este...  o geantă Chloé.

Bijuteriile mele preferate sunt... cele primite de la soţul meu.

Un artist pe care l-aş colecţiona dacă aş putea este... Dalí.

Site-urile pe care le citesc cu plăcere sunt...  site-urile de ştiri.

Restaurantul meu preferat este... prefer restaurantele cu specific italienesc.

Sporturile pe care le practic cu plăcere sunt... pilates şi plimbările cu bicicleta.

Un loc de neuitat pe care l-am descoperit în călătoriile mele este... zona Chianti din Italia.

Ultima masă care m-a impresionat cu adevărat a fost...  o cină cu familia.

În frigiderul meu veţi găsi întotdeauna...  avocado.

Plăcerea mea vinovată este...  îngheţata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO