ZF 24

Cresterea dobanzilor la credite face neeligibile dosarele IMM pentru fonduri de la UE

30.12.2008, 12:14 21

Multe din proiectele depuse anul acesta de intreprinderile mici si mijlocii (IMM) pentru atragerea de fonduri europene ar putea sa nu mai indeplineasca conditiile de eligibilitate in actualele conditii de pe piata, a declarat Eugen Teodorovici, secretar de stat la Ministerul Economiei si Finantelor (MEF).

"O parte dintre firme s-ar putea chiar sa nu mai existe", a mai spus el.

Cresterea dobanzilor la credite este una din principalele cauze care fac ca dosarele depuse sa nu mai corespunda conditiilor luate in considerare la evaluarea proiectelor.

"Trebuie subventionate cresterile de dobanda la proiectele pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Este nevoie sa se finanteze diferentele intre dobanzile actuale si cele luate in calcul la momentul realizarii proiectului pentru ca altfel va fi greu ca un proiect sa mai indeplineasca conditiile de eligibilitate", sustine presedintele Consiliului National pentru Întreprinderi Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu.

IMM au depus anul acesta peste 2.400 de proiecte pentru accesarea de fonduri nerambursabile de la UE, cu o valoare de peste 2 miliarde de euro, pentru cele 24 de apeluri de proiecte care au fost lansate in cadrul Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE).

Niciun intreprinzator nu a ajuns insa in faza de semare a contractului de finantare pentru accesarea banilor, proiectele depuse aflandu-se in stadiul de evaluare. Pana in acest moment au fost selectate 227 de proiecte care urmeaza sa fie contractate si a caror valoare se ridica la circa 192 de milioane de euro.

Bugetul total alocat pentru POS CCE, care in procent de 90% este adresat intreprinderilor mici si mijlocii, in perioada 2007-2013 este de peste 3 miliarde de euro, pana in prezent au fost pusi la bataie o treime din bani.

"Totalul bugetelor apelurilor lansate pana in prezent (circa 1,01 mld. euro) reprezinta aproximativ 33,7% din bugetul total al POS CCE, care este de peste 3 miliarde de euro, si reprezinta alocarile corespunzatoare anilor 2007, 2008, 2009 si 25,8% din alocarea anului 2010", a spus Teodorovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO