ZF 24

PIB-ul a crescut cu doar 2,9% in trimestrul patru, de trei ori mai putin decat in primele trei trimestre

04.03.2009, 10:01 31

Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru trimestrul patru 2008 a fost de 159,43 miliarde lei, in crestere cu 2,9% fata de acelasi trimestru al anului anterior, cel mai slab avans din ultimii 9 ani, conform datelor Institutului National de Statistica (INS). In primele noua luni, cresterea economica a fost de 8,9%

Cresteri mai importante ale volumului de activitate s-au inregistrat in agricultura, silvicultura si piscicultura (+18,2) si constructii (+18,9), dar si acestea s-au situat sub nivelul celor estimate pentru primele 9 luni ale anului.

Industria, precum si activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi si-au redus volumul de activitate cu 7,7%, respectiv cu 1,5%.

In 2008, PIB-ul s-a situat la 503,95 miliarde lei, in crestere cu 7,1% fata de anul 2007, in 2007 acesta avansand cu 6%.

Cresterea a fost determinata mai ales de marirea volumului de activitate si a valorii adaugate brute din agricultura, silvicultura si piscicultura (+21,4%) si constructii (+26,1%), a caror contributie la formarea Produsul Intern Brut a fost de 17,0%.

Descarcati comunicatul INS

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO