ZF 24

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă. Francul elveţian s-a depreciat pe pieţele externe, în timp ce leul a rămas stabil faţă de euro

Cum evoluează cursul de schimb joi dimineaţă. Francul...

Autor: Marius Oncu

29.01.2015, 10:52 565

Aproape de ora 10:00, euro era cotat în piaţa interbancară locală la 4,45 - 4,452 lei, faţă de 4,4532 lei în tranzacţiile perfectate pe finalul şedinţei de miercuri.

La acelaşi moment, cotaţia francului elveţian pe pieţele externe se afla la 0,9726 euro, în depreciere cu 0,6% faţă de ultimele tranzacţii ale şedinţei precedente, perfectate pe timpul nopţii. Aproape de finalul zilei precedente, francul era cotat pe pieţele externe la 0,9746 euro, în timp ce la momentul anunţării referinţei BNR, miercuri aproape de ora 13:00, cursul se situa la la 0,9783 euro.

La cotaţia actuală a francului în raport cu euro, cursul calculat faţă de leu se situează la 4,329 lei/franc, sub referinţa BNR din ziua precedentă.

Dolarul s-a întărit uşor pe pieţele externe faţă de euro, după ce, la finalul unei şedinţe de politică monetară, Rezerva Federală a SUA s-a arătat încrezătoare în evoluţia economiei americane, semnalând astfel menţinerea fermă a traiectoriei pentru creşterea dobânzilor în acest an.

În jurul orei 10:00, dolarul era cotat la 0,8856 euro, implicând un curs de 3,9418 lei/dolar.

"Pe leu nu prea se întâmplă mare lucru, iar volumele sunt în medie pentru începutul zilei. De asemena, nici cursul francului elveţian nu a avut o mişcare amplă pe pieţele externe", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Tranzacţiile din piaţa interbancară locală au avut loc joi între un minim de 4,4510 lei/euro şi un maxim de 4,4530 lei/euro.

Cursul pentru francul eleveţian anunţat de BNR a scăzut miercuri cu 1,4%, la 4,3632 lei, consemnând a treia zi de depreciere după maximul istoric de 4,5817 lei atins vineri, în timp ce dolarul a coborât cu aproape 4 bani, la 3,9258 lei, iar euro a scăzut cu 1,24 bani, la 4,4585 lei.

Referinţa pentru franc a scăzut cu 6,37 bani, de la 4,4269 lei marţi la 4,3632 lei, după ce moneda eleveţiană s-a depreciat în partea a doua a zilei de marţi pe pieţele externe şi a recuperat miercuri doar parţial din terenul pierdut. La scăderea cursului francului a contribuit semnificativ şi menţinerea direcţiei leului de apreciere în raport cu euro.

Francul a înregistrat vineri un nou maxim, la 4,5817 lei, după mai multe şedinţe în care a doborât record după record, ca urmare a eliminării a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elveţiei.

Pentru dolar, banca centrală a anunţat un curs în scădere cu 3,86 bani, de la 3,9644 lei marţi la 3,9258 lei. Pe pieţele externe, dolarul era cotat la 0,8803 euro aproape de anunţarea cursului de către BNR.

Referinţa pentru euro a scăzut cu 1,24 bani, de la 4,4709 lei marţi la 4,4585 lei. Paritatea euro a coborât astfel sub pragul de 4,46 lei pentru prima dată începând din 11 decembrie, când cursul se situa la 4,4546 lei.

Cursul record pentru euro a fost atins în urmă cu aproape doi ani şi jumătate, moneda europeană fiind cotată atunci la 4,6481 lei/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO