În primul rând, în literatura de specialitate există numeroase studii şi opinii ale economiştilor de susţinere a salariului minim. Un astfel de demers de susţinere a creşterii salariului minim a fost făcut anul acesta în SUA, unde 75 de economişti americani au semnat o scrisoare prin care îndeamnă la creşterea salariului minim, printre aceştia numărându-se laureaţii premiului Nobel Joseph Stiglitz, Kenneth Arrow, Eric Maskin, Peter Diamond, Robert Solow, Michael Spence, Thomas Schelling şi o serie de alţi economişti renumiţi, cum ar fi Larry Summers, Emmanuel Saez, Dani Rodrik, Daron Acemoglu etc. Prin această scrisoare se susţine că în literatura de specialitate există numeroase studii care arată că majorarea salariului minim a avut un efect negativ nesemnificativ sau nu a avut niciun efect negativ asupra ocupării forţei de muncă chiar şi în perioade mai grele pe piaţa de muncă. Mai mult, cei 75 de economişti susţin că cercetarea ştiinţifică a demonstrat că o creştere a salariului minim ar putea avea un efect stimulativ asupra economiei. Un alt laureat al premiului Nobel, Krugman, susţine creşterea salariului minim şi consideră că efectele în economie sunt pozitive atunci când nivelul acestuia este redus şi când se combină şi cu alte măsuri fiscale.
În teoria economică se stabileşte că salariul minim are un impact negativ semnificativ în economie, influenţează şomajul şi evaziunea fiscală atunci când nivelul acestuia este ridicat şi depăşeşte un anumit nivel, iar economia în care se manifestă este una care funcţionează normal, cu o piaţă a muncii ce nu prezintă dezechilibre. Dar nivelul salariului minim în România este redus, situându-ne pe penultimul loc în UE, iar economia românească este o economie care prezintă o multitudine de dezechilibre structurale ce afectează căile de transmisie a unor măsuri economice. Mai mult, salariul minim diferă de salariul efectiv deoarece cei mai mulţi angajatori, pentru a evită plata impozitelor mari pe muncă, încheie contractele de muncă la nivelul salariul minim. Astfel, corelarea cu productivitatea muncii se face prin intermediul salariului efectiv în cele mai multe din cazuri şi nu prin salariul minim. Dar, în aceste condiţii, majorarea cu 10-15% a salariului minim nu are efect asupra competitivităţii atât timp cât nivelul acestuia se situează sub nivelul salariului efectiv.
În al doilea rând, din analiza dinamică a ratei şomajului şi a salariului minim, de cele mai multe ori, creşterea salariului minim nu a dus la creşterea ratei şomajului ci, dimpotrivă, sunt situaţii în care această creştere este asociată cu scăderea şomajului. În anii 2009 şi 2010, salariul minim nu s-a modificat, iar rata şomajului a avut un trend crescător pe seama politicilor de austeritate şi a ajustărilor dure aplicate economiei. Creşterea salariului minim din ianuarie 2011 (de la 600 RON la 670 RON) este însoţită de o scădere a ratei şomajului în următoarele luni (de la 7,3% la 7,1%), iar evoluţia ulterioară a acesteia se menţine într-un interval de variaţie foarte redus (7,1%-7,5%) pe tot anul 2011, cu tendinţă uşoară de scădere la sfârşitul anului. În ianuarie 2012, salariul minim creşte (de la 670 RON la 700 RON), iar rata şomajului scade foarte mult, de la 7,4% până la 6,7% în decembrie 2012. Rata şomajului începe să crească din nou din decembrie 2012 până în iunie 2013, dar trendul de creştere se formează înainte de majorarea salariului minim din februarie 2013 (de la 700 RON la 750 RON), ceea ce înseamnă că alţi factori au stat la creşterea şomajului şi nu majorarea salariului minim. Mai mult, o situaţie asemănătoare se înregistrează şi în cazul şomajului din rândul tinerilor cu vârstele între 15 şi 24 ani. Dar pentru a stabili şi mai clar intensitatea legăturii dintre rata şomajului şi salariul minim am realizat o analiză econometrică din punctul de vedere al corelaţiei şi al cauzalităţii. În acest sens, am utilizat date trimestriale referitoare la şomajul în general şi în rândul tinerilor (grupa de vârstă 15-24 de ani) precum şi la salariul minim pentru perioada 31 martie 2000 - 31 martie 2014. Datele privind şomajul au fost desezonalizate cu programul Demetra, folosit şi de INS, au fost standardizate şi apoi staţionarizate prin aplicarea primei diferenţe (test ADF), rezultând un număr de 56 de observaţii. Coeficientul de corelaţie atât dintre şomajul în rândul tinerilor cât şi dintre şomajul total şi salariul minim este foarte redus (aproximativ - 0,11 în ambele cazuri) şi nu este statistic semnificativ.
Pentru a identifica eventuala relaţie de cauzalitate am folosit testul Granger cu 2 lag-uri.
Conform rezultatelor testului Granger cu 2 lag-uri nu există nicio relaţie de cauzalitate în sens Granger între salariul minim şi şomajul în rândul tinerilor sau între salariul minim şi şomajul total.
Astfel, în condiţiile economiei româneşti rata şomajului a fost şi este influenţată în mod semnificativ de alţi factori economici decât salariul minim (coeficientul R2 este redus, iar salariul minim diferă într-un număr semnificativ de cazuri de salariul efectiv). Din punct de vedere teoretic, cererea de muncă (se exprimă prin numărul locurilor de muncă ce se creează în economie) depinde de ritmul şi structura creşterii economice, de nivelul productivităţii muncii, de structura producţiei, de volumul investiţiilor, de nivelul fiscalităţii, de amploarea fenomenului de restructurare economică şi de conjunctura internaţională.
În al treilea rând, atât timp cât salariul minim se situează sub salariul efectiv majorarea acestuia nu influenţează semnificativ evaziunea fiscală. Ceea ce are impact semnificativ pe evaziune este impozitarea mare a muncii (una dintre cele mai ridicate din UE). Una din ideile vehiculate în spaţiul public românesc este de renunţare la salariul minim. Trecând peste faptul că în UE trendul este de introducere şi nu de renunţare (unele ţări europene au introdus de curând salariul minim - vezi Germania), în condiţiile economiei româneşti probabil că evaziunea fiscală va creşte mult şi vom asista la un număr mare de contracte de muncă încheiate pe sume modice (de exemplu de 100 de RON).
Astfel, în condiţiile economiei româneşti, salariul minim reprezintă o formă de limitare a evaziunii fiscale pe muncă şi nu un factor de creştere a acesteia.
Un alt argument împotriva majorării salariului minim susţinut de unii economişti este că anulează din efectele reducerii CAS. Aş fi de acord cu această explicaţie în condiţiile în care din surplusul rămas la dispoziţia angatorului o parte s-ar îndrepta spre majorarea salariilor angajaţilor, investiţii sau crearea de noi locuri de muncă şi nu ar fi utilizată pentru majorarea profiturilor sau repatrierea acestora. Dar, majorarea salariului minim îi afectează numai pe cei care au un comportament incorect, practică evaziunea fiscală şi nu trec salariile efective în contractele de muncă iar în aceste cazuri o parte din surplusul rezultat din reducerea CAS se direcţionează spre salariaţi prin majorarea salariului minim. Astfel, majorarea salariului minim nu anulează în niciun fel măsură reducerii CAS în cazul angajatorilor care au un comportament corect şi au salariile efective trecute în contractele de muncă.
În concluzie, majorarea salariului minim în condiţiile în care se situează sub salariul efectiv şi are încă un nivel redus nu are un efect distructiv pentru economie, nu duce la creşterea şomajului şi a economiei subterane. Adevărata problemă a României nu este majorarea salariului minim ci impozitarea mare a muncii, această având un efect distructiv pentru economie, ducând la creşterea şomajului şi a economiei subterane.
Dan Armeanu este profesor la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori a ASE Bucureşti
