Despre initiativa ministerului condus de domnul Valcov privind codul fiscal s-au spus si s-au scris deja multe. S-au adresat de la laude nemasurate, legate de faptul ca propunerile ar fi extrem de liberale si axate pe relaxare fiscala, pana la critici acerbe, generate de semnele de intrebare privind sursele de acoperire ale eventualelor goluri din veniturile bugetare.
Una peste alta, este fara indoiala un inceput bun, in masura in care ar conduce la reducerea veniturilor bugetare, ori in aceasta “cheie” se vorbeste cam putin spre deloc.
Ceea ce ma ingrijoreaza intr-o anumita masura este lipsa sustinerii unor astfel de initiative cu demersuri privind redesenarea “arhitecturii” statale, demersuri indispensabile sustenabilitatii si durabilitatii unor initiative, altfel binevenite.
Redesenarea rolului statului in societate si implicit a arhitecturii administrative este o treaba grea. Spre foarte grea. Insa, imperios necesara pentru cresterea nivelului de trai in ultima instanta.
Cred ca marea majoritate a opiniilor oamenilor converg catre anumite trasaturi definitorii atunci cand vine vorba despre “stat”, in forma sa actuala: birocratie multa, supra-reglementare, taxare mare, subfinantare a anumitor arii, ineficienta in administrarea banului public, lentoare, coruptie, inechitate, sistem cancerizat, resursofag. Aceasta este atat perceptia generala, cat si realitatea.
Pe fondul lucrurilor, noi ca societate, acestor problematici suntem chemati sa ne adresam, intrucat trebuie umblat la fondul chestiunii, degeaba stergem praful si spalam ferestrele unei cladiri care are probleme la fundatie si la care stalpii au fost montati gresit sau s-au degradat in timp, afectand structura de rezistenta.
Nu pare simplu, nici nu este. Poate presupune costuri electorale de moment si, de aceea, in general se evita subiectul de catre toti jucatorii politici. Insa, nu vor putea fi evitate sine die, pentru ca pot exploda la un moment dat, iar atunci cand o vor face va fi o explozie direct in fata. Iar aceasta explozie se poate numi, in final, extremism, comunism, saracie, lipsa de libertate samd.
Dar de unde provin toate aceste trasaturi ale statului anterior mentionate?
Pe fond, de la lipsa de concurenta. Apoi, de la “proprietate”, de la posibilitatea de a administra resurse insemnate care nu iti apartin, preocuparea si responsabilitatea pentru administrarea corecta si eficienta a unor resurse publice fiind mult mai redusa decat pentru administrarea propriilor resurse. Este in natura umana.
“Statul” ca organizatie beneficiaza de un monopol teritorial si de aparate de represiune acoperite de legi. Aceasta caracteristica a condus la o atare evolutie a acestei organizatii. Un monstru controlat intr-o maniera pe care o denumim astazi ca democratica, uitand si cat de diferit arata democratia la originile ei ateniene, in care printre altele, decidea cine contribuia.
“Demos cratos” – ce putere avem ca popor asupra acestei organizatii ? Ce putere ai atunci cand este disipata in milioane de unitati egale (voturi) si este exercitata rar (alegerile care au loc o data la 4 ani si la care iti poti desemna cel mult “reprezentanti”). Termenul s-a pervertit in timp, fara indoiala.
Statul este o organizatie care poate “creste pretul” (taxe si impozite) pentru a-si acoperi niste cheltuieli pe care nu este decat in mica masura (noroc cu globalizarea) constrans sa si le eficientizeze. Aceste cheltuieli au crescut de-a lungul timpului (cu precadere in ultima suta de ani) si datorita faptului ca statul si-a extins gradual atributiile si in multe zone in care nu avea ce cauta, intrucat mai departe de conceptul de “aparare” (insa in sens restrans), nu prea vad unde atributiile statului nu ar putea fi substituite cu mai mult succes de catre initiativa privata.
Cea mai eficienta cale de a vindeca un sistem cancerizat este taierea finantarii. Din aceasta perspectiva, orice initiativa care ar conduce la limitarea veniturilor bugetare este binevenite.
Pentru a fi solida si valida pe termen lung, o atare initiativa ar trebui dublata de legiferarea imposibilitatii de a avea deficit bugetar, cel putin nu mai mult de 2-3 ani la rand si nu mai mare de 1-2 %. Fara deficit este insa mai sigur, vorbim de performanta administrarii resurselor publice – treaba guvernului si, “in extenso”, a celorlalte structuri de putere politico-administrativa. Ar fi poate util ca deficitul bugetar sa conduca automat la caderea guvernului, la demiterea managementului, ca sa fac o paralela cu zona privata.
Apoi, veniturile reduse si imposibilitatea de a avea deficit vor trebui sa conduca la restrangerea atributiilor statului - alternativa ar fi subfinantarea diferitelor sectoare de care se ocupa acum statul. Vor conduce la pastrarea rolului primordial de “aparare”, insa de aparare impotriva agresiunii cuiva asupra ta, nu neaparat de agresiune a individului asupra propriei persoane. Este pur si simplu foarte scump (pentru societate) sa iti asumi asta ca “stat”.
In esenta, este nevoie de deplasare de la o responsabilitate “a societatii” catre o responsabilitate “individuala”, apropos si de recentele dezbateri pe tema francului elvetian sau de dezbaterile privind cat de moral sau de util societatii si individului este ajutorul social (acesta in plus, maifavorizeaza, pe de-o parte, somajul si, pe de alta parte, alte probleme).
Fara a intra aici in mai multe detalii, restrangerea atributiilor statului ar conduce la cresterea competitivitatii Romaniei intr-o lume globala si intr-o Europa cam imobila si, implicit, la cresterea nivelului de trai, in primul rand al cetatenilor care contribuie in societate. Pe acest fond de bunastare, se vor putea asuma raspunderi si pentru cei realmente mai putin favorizati, insa eficienta demersului ar creste semnificativ in masura in care procesul nu ar mai fi atat de mult “intermediat” de catre structuri resursofage, in prezent etatiste.
Ar putea incepe cu aceasta viziune un bun proiect de tara?
Octavian Bădescu este antreprenorul care a fondat compania de curierat rapid Sameday Courier şi fost director al PrioriPost, divizia de livrări rapide a Poştei Române
