Multă lume se miră de România, fiind o ţară a paradoxurilor. Aşa şi este: avem broadband la una din cele mai mari viteze din lume, dar şi drumuri pline de căruţe, şi asta nu numai la sate. Motivul pentru calitatea broadbandului e curajul pasului înainte şi adaptarea la un trend: am preluat o infrastructură digitală modernă în timp ce alţii se agăţau de tehnologia trecută. Asta a cerut curaj şi viziune, o investiţie în viitor.
Tot de curaj şi viziune e nevoie, pentru o democraţie modernă, şi în alegerile din România. Există probleme binecunoscute, precum cele cu privire la restricţionarea, prin condiţii de acces foarte dificile pentru independenţi, la înscrierea în alegeri (la toate nivelurile: local, naţional şi european) prin numărul mare de semnături necesare; aceste restricţii se manifestă şi în dificultatea creării de noi partide, precum şi în pragul electoral ridicat pentru partide şi alianţe. Dar dincolo de aceste lucruri, se blochează un lucru fundamental, puterea de a alege pe cine preferi tu pe o listă.
Ce se întâmplă de exemplu dacă ţie nu îţi plac europarlamentarii de pe poziţiile 1-5 ale unui partid şi vrei să îl votezi pe cel de pe poziţia 7 şi ştii că teoretic nu e "eligibil", căci partidul va scoate doar 4 locuri teoretic? Te debusolezi şi nu mai votezi; în acelaşi timp, cei 4 de pe locurile "eligibile" nu mai "trag" la fel de tare căci, de, sunt deja, de facto, aleşi, conform calculelor de partid. Democraţia are astfel de suferit. Ar avea numai de câştigat dacă românii ar putea să îşi aleagă cei 32 de eurodeputaţi de pe liste "deschise", promovând, cu ghilimele de rigoare, pe cei care s-au zbătut cel mai mult să le câştige încrederea.
Nu există vot uninominal la europene în România, iar circumscripţia este una naţională. Aşadar, dacă vrem să acordăm cu adevărat putere alegătorului, să îl motivăm să vină la vot, şi să motivăm şi candidaţii să facă o campanie ca la carte, trebuie să schimbăm sistemul actual. Pentru 25 mai 2014, exerciţiul este tardiv, însă discuţia îşi are locul, cu atât mai mult cu cât societatea românească e din ce în ce mai pregătită pentru schimbare. În plus, în plan european, se vorbeşte din ce în ce mai mult despre uniformizarea în viitor a sistemului de alegeri a eurodeputaţilor.
Întrebarea e ce model să adoptăm? În opinia noastră, pentru motivele de mai sus, România ar trebui să se orienteze spre modelul promovat în Belgia şi Olanda. Acolo există posibilitatea ca alegătorul să dea şi un vot preferenţial unor candidaţi de pe listă. Acolo campania e mai dinamică, mai plină de idei şi energie, căci decizia de partid se îmbină cu ambiţia individuală în campanie. Această cale ar fi optimă pentru un popor atât de pasionat de politică, ca cel român. Democraţia modernă bate la uşa alegerilor europene româneşti, depinde numai de noi dacă avem înţelepciunea de a-i răspunde şi de a-i arăta ospitalitatea românească.
Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997 şi este preşedintele ˝Casei Europei˝ Bruxelles.
