ZF 24

Drama actuală a antreprenorilor români, care nu au mai apucat să facă bani din inflaţie, curs, privatizări, salarii, lipsa concurenţei sau credite

Drama actuală a antreprenorilor români, care nu au mai...

Autor: Cristian Hostiuc

21.09.2014, 18:51 5404

Întrebarea adresată antreprenorilor români – care sunt problemele voastre acum? Nu avem vânzări, nu avem piaţă internă (un antreprenor din Lugoj), nu avem personal calificat pentru că s-au distrus şcolile profesionale (antreprenor din Timişoara), nu avem o strategie naţională, nu ştim încotro ne ducem şi să ne ducem, nu putem singuri (antreprenor din Timişoara), lipsa capitalului, nu suntem capitalizaţi (antreprenor din Oradea).

Acestea sunt o parte dintre răspunsurile oferite de antreprenori români la întâlnirile dintre ZF, Volksbank şi comunităţile de business locale, în cadrul proiectului ”România, pe profit”.

„Problema este piaţa internă, nu costul creditelor. Nu avem vânzări“

Pentru antreprenorii de după anii 2000 lipsa capitalului a ajuns principala problemă. Ei nu au apucat să facă bani ca oamenii de afaceri de la începutul anilor ’90, iar criza începută în 2008 i-a prins descoperiţi. Mulţi au pierdut banii în business şi au rămas cu datorii pe cap. Acum, dacă vor să continue, băncile le dau foarte greu credit, iar în schimb le cer să vină cu garanţii sau să aibă capital propriu. Şi nu prea mai au de unde, iar frustrarea a ajuns la cote maxime. Ei sunt cei mai supăraţi şi nervoşi pe bancheri şi nu prea înţeleg ce se întâmplă, de ce băncile au ajuns aşa stricte şi nu le mai dau bani.

În perioada de boom creditele se dădeau pe bandă rulantă, practic băncile te dopau cu împrumuturi. De fapt băncile capitalizau firmele, iar antreprenorii credeau că au capital şi că simpla lor prezenţă în business era de ajuns, deoarece clienţii veneau de la sine, profitul se făcea peste noapte, iar milioanele umblau prin conturi. Aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor ‘90.

„Trebuie să începeţi să reinvestiţi“

Căderea comunismului şi deschiderea pieţelor pentru oricine a produs o primă şarjă de oameni de afaceri, de capitalişti. Aceştia nu au venit cu bani de acasă şi s-au capitalizat ”la locul de muncă”, prin relaţii, prin preluarea unor contracte ale statului, prin plimbarea unor hârtiiâ, prin privatizare, dar şi prin inflaţie, creşterea cursului valutar, prin furnizori (afacerile se făceau pe produsele altora), prin salarii (inflaţia era 100%, iar salariile creşteau cu numai 20%), prin lipsa de alternative de locuri de muncă pentru angajaţi, ceea ce însemna ţinerea la un nivel redus a salariilor, din activele dezmembrate din companiile cumpărate de la stat sau din pieţele virgine, fără niciun fel de concurenţă sau reguli.

Capitaliştii români au capitalizat şi au făcut bani din toate aceste lucruri. Dar acum multe dintre ele au dispărut. O bună parte din ei nu realizează acest lucru şi sunt nervoşi: lucrurile nu mai merg bine în ţara asta, nu mai avem producţie, industrie, multinaţionalele ne-au ocupat piaţa şi am ajuns doar o piaţă de desfacere pentru ele, au mărit salariile şi ne-au luat angajaţii, ţin preţurile jos şi ne fură clienţii, etc. Fiecare dintre voi aţi spus sau aţi auzit aceste lucruri în ultimii şase ani, de criză.

Piaţa liberă şi capitalismul au devenit mult mai grele acum, în special pentru antreprenorii locali, care nu au fost obişnuiţi cu această stabilitate economică şi care acum s-a întors împotriva lor:  inflaţia este mică, iar cursul este stabil şi preţurile produselor nu mai pot să crească cum vrea fiecare, concurenţa este la sânge, iar lupta pentru clienţi este la baionetă, pentru că ei pot acum să aleagă de unde să cumpere, accesul la finanţarea bancară nu mai este nelimitat, iar angajaţii îşi schimbă imediat jobul când primesc o ofertă mai bună de la concurenţă.  În aceste condiţii, antreprenorii locali au început să sufere, să piardă teren şi mulţi au ajuns în situaţia să îşi plătească greu datoriile.

De aceea este foarte greu să fii şi să faci business în aceste vremuri, iar mulţi se plâng de lipsa capitalului şi de lipsa pieţei interne unde să îşi vândă produsele. Paradoxal, banii sunt foarte ieftini, prin scăderea dobânzilor, atât la euro, cât şi la lei, dar au dispărut peste noapte. Nu îi mai poţi obţine aşa uşor, iar antreprenorii români nu mai pot să facă rost de capital, să se capitalizeze din credite bancare, din inflaţie, din creşterea costului, din salariile angajaţilor aşa cum făceau înainte.

La răspunsul antreprenorului din Oradea că principala problemă a antreprenorilor locali a ajuns lipsa capitalului, l-am întrebat de ce nu se finanţează prin equity. Asta înseamnă să vândă o parte din companie. Da! Această variantă reprezintă încă o dramă pentru antreprenorii români. Cum să vândă o parte din firma lui?

Vremurile s-au schimbat dramatic, iar capitalizarea firmelor nu se mai poate face din ”exploatarea timpurilor” şi a condiţiilor macroeconomice.  Nu mai poţi să faci bani, să îţi susţii afacerea, fără să investeşti în ea, să pui bani reali pe masă. Dacă băncile nu te mai finanţează sau îţi cer să vii cu o parte de capital pentru a obţine un împrumut, singura soluţie este vânzarea unor procente din companie sau listarea pe bursă. Fiecare dintre noi se uită cu admiraţie la companiile americane, care au pornit acum 10 ani şi care valorează acum miliarde de dolari. Dacă te uiţi cu atenţie la structura de finanţare a ideii pe care a avut-o un antreprenor vei găsi mai puţin credite bancare şi mai mult vânzarea unor participaţii către diverşi investitori şi în diferite etape. Aşa s-a întâmplat cu Microsoft, Apple, Oracle şi în zilele noastre Google, Facebook sau mai nou Alibaba.

Este adevărat că bursa de la Bucureşti este mică, cu resurse financiare destul de limitate, dar totul trebuie început de undeva.

În cazul în care nu vine o altă Revoluţie, antreprenorii români ar trebui să gândească că dacă vor să mai rămână în business şi nu au deja bani, singura variantă de finanţare a propriei afaceri rămâne vânzarea de equity. Cine va înţelege acest lucru mai repede va reuşi să supravieţuiască şi să nu fie înghiţit de piaţă sau de multinaţionale.   

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO