ZF 24

Drepturile contribuabililor lăsate in „paragină” de noul Cod de procedură fiscală. ANAF este „arbitrul jucător” al economiei din România … si nu numai

Drepturile contribuabililor lăsate in „paragină” de...

Autor: Andrei Birman

25.08.2014, 00:00 9730

 „Today, the IRS is an institution in crisis. In my view, however, the real crisis is not the one generating headlines. The real crisis facing the IRS – and therefore taxpayers – is a radically transformed mission coupled with inadequate funding to accomplish that mission. As a consequence of this crisis, the IRS gives limited consideration to taxpayer rights or fundamental tax administration principles as it struggles to get its job done.

- Nina Olson, National Taxpayer Advocate”

Legiuitorii, si de aceasta data, nu sunt interesati de un parteneriat real cu contribuabilul platitor de impozite intr-un Codul de procedura fiscala rescris care ridica la „nivel de arta” obligatiile contribuabilului simultan cu desconsiderarea drepturilor acestuia prin nelegiferarea acestora.

Atentie: Poate fi un Cod fiscal extraordinar de benefic pentru contribuabil, dar daca drepturile si obligatiile in aplicarea acestuia, respectiv Codul de procedura fiscala, nu sunt echilibrate atunci Codul fiscal este ca „branza buna in burduf de caine”.

Pentru a face afaceri conform Codului de procedura fiscala rescris trebuie sa pui la dispozitia organelor de control orice informatie iar acesta, organul de control decide daca le ia in considerare sau nu. De asemenea decide si cat sta la tine acasa iar tu trebuie sa i te supui. Pentru aceste obligatii de punere la dispozitie a timpului tau, dintr-o viata limitata si intr-o piata in viteza, a “oricarui” document, organele fiscale nu trebuie sa aiba nici o conduita, cum ar fi eficienta timpului sau sa ia in considerare documentele chiar daca este in avantajul contribuabilului.

Poate scuza pentru organele fiscale ar fi ca au plan de incasari si plan de stabilire de sume suplimentare formalizate care ii conduc pe acestia la „formalizarea” rezultatelor, dar aceasta tot nu justifica povara de a dovedi a contribuabilului si nici sintagma „esti contribuabil vinovat pana dovedesti contrariul”.

Toate aceste abordari transforma ANAF intr-un jucator pe piata economica din Romania. In aceste conditii ne-ar trebui un arbitru care sa asigure un Fairplay al jocului, in conditiile in care exercitarea puterii statului sta cu functionarii din ANAF … si tot contribuabilul trebuie sa dovedeasca.

Mentionez ca actele administrative fiscale (ex: proces verbal, decizia de impunere, de instituire accesorii, de poprire conturi etc) sunt acte unilaterale de vointa ale ANAF (nu exista nici un act bilateral) iar functia publica reprezintă „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor … în scopul realizării prerogativelor de putere publică”.

Pentru exemplificare :

Discutia finala, din procedura aferenta inspectiei fiscala, este un drept al contribuabilului (atentie !!! - nu o obligatie a organului fiscal) care poate fi exercitat printr-un punct de vedere in scris. Pentru acest drept al contribuabilului se stabileste (de catre organul fiscal) o data calendaristica de prezentare a unui punct de vedere cu privire la constatarile efectuate pana in acel moment iar contribuabilul poate veni cu informatii, documente si argumente suplimentare. Acest drept este scris in Codul d procedura fiscala dar procedurizarea pentru organele de control practic nu exista.

Mentionez ca aceasta procedura de „discutie finala” a fost introdusa in lege pentru a diminua numarului de contestatii, care sunt consumatoare de resurse (umane si materiale) atat pentru contribuabil dar si pentru fisc.

Pentru punctul de vedere al contribuabilului prezentat in discutia finala organele de control trebuie sa raspunda daca accepta sau nu argumentele prezentate, fara a fi necesara o argumentare din punct de vedere al motivelor de fapt cat si al celor de drept.

Astfel in toate cazurile organul de inspectie raspunde sec „nu se accepta punctul dumneavoastra de vedere”.

Cel putin din punct de vedere al respectului reciproc organul de inspectie fiscala ar trebui sa spuna si „De ce?” nu se accepta punctul de vedere. Acest ”De ce?” ramane fara raspuns din partea organelor de control/inspectie fiscala iar contribuabilul se alege doar cu o „Discutie finala” formala care „mananca resurse” iar fiscul cu acelasi numar de contestatii (ca si inainte de introducerea discutiei finale) si deci cu o crestere a resurselor consumate prin marirea duratei de efectuare a inspectiei fiscale datorita termenelor pentru exprimarea punctelor de vedere.

Tot in Codul de procedura fiscala se spune despre obligatia organului de inspectie fiscala de a informa contribuabilul, pe parcursul desfasurarii inspectiei fiscale, despre constatari precum si despre dreptul contribuabilului de a fi intrebat prima data despre eventualele argumente sau informatii suplimentare necesare organului fiscal. Surpriza, o data nu exista nici o formalizare a etapei de informare a contribuabilului deci organul de control/inspectie o poate face sau nu si, te trezesti si ca se incepe un control incrucisat la partenerul de tranzactionare, care afecteaza atat increderea reciproca dintre contribuabili cat si, nu in ultimul rand, durata inspectiei fiscale care se suspenda si in realitate se prelungeste pana la … cand or mai avea timp.

Procedura de contestare este introdusa pentru a se asigura echilibrul in ceea ce priveste exercitarea „puterii statului” care prin unica vointa impune legea, si da dreptul contribuabilului de a contesta. Dincolo de faptul ca organele care solutioneaza contestatiile sunt in subordinea managerului care stabileste sumele, ceea ce afecteaza „usor” independenta deciziei, organele de solutionare a contestatiei nu se obosesc sa justifice de ce nu iti ia in seama argumentele din contestatie si vin cu un „100 file” in care se da copy/paste la contestatia contribuabilului si se raspunde in ½ pagina ca nu este acceptata contestatia. „De ce?” nu se accepta contestatia ramane un mister pentru contribuabil care cunoaste inca o data pozitia dominanta a „puterii statului”.

In concluzia exemplelor trebuie sa spunem ca fiscul ar trebui ca pentru fiecare obligatie pe care o creeaza pentru contribuabil ar trebui „in balanta” sa acorde si drepturile care sa garanteze „buna credinta” si limitarea abuzului de „pozitie dominant” a puterii statului in raportul juridic fiscal, pentru a statua o data pentru totdeauna parteneriatul cu contribuabilul. Poate mai important ar fi ca in legatura cu drepturile contribuabilului sa se „marcheze” obligatia fiscului.

Adica daca prezint un punct de vedere in discutia finala/contestatie etc ar trebui sa mi se raspunda argumentat (motiv de fapt si temei de drept) de ce se ia/sau nu se ia in considerare, raspunsul de pe pozitia dominanta „nu se accepta” nefiind specific unui parteneriat cu contribuabilui pe care toti managerii publici il invoca.

In aceeasi lumina a parteneriatului as aduce in discutie si termenele de solutionare a diferitelor cereri ale contribuabililor, care sunt intarziate din diverse motive, justificate sau nu, cu precizarea ca ar trebui ca dupa termenul legal de solutionare sa se aprobe „tacit” abordarea propusa de contribuabil in cerere. Spre exemplu daca nu se emit decizii care sa impuna sume suplimentare, in cazul inspectiei fiscale anterioare aferente rambursarilor de TVA, sumele de rambursat sa fie restituite in urmatoarea zi trecerii perioadei legale de solutionare.

Reiterez ideea unei institutii care sa guverneze in mod independent raportul juridic fiscal dintre „puterea statului” si „contribuabil” respectiv „Avocatul contribuabilului”. Aceasta abordare este necesara deoarece fiscul, cu indicatori de performanta si planuri de realizare, s-a transformat intr-un „jucator” intr-un „joc” pe care il si „arbitreaza”. Aceasta calitate de „arbitru jucator” poate conduce la abuzuri. Sigur ca in final poti gasi dreptatea in justitie dar timpul si banii investiti trebuie sa fie disponibili si in cele mai multe cazuri nu sunt, aceste limitari influentand grav mediul de afaceri si predictibilitatea fiscala.

Alin Irimia a lucrat timp de 13 ani în cadrul Ministerului de Finanţe, ultima poziţie avută fiind de director în departamentul de transfer-pricing. În noiembrie 2012 a trecut în sectorul privat, devenind consultant fiscal independent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO