ZF 24

Egiptul revine în piaţa internaţională a grâului ca să îşi umple silozurile în septembrie. Ultima dată au cumpărat marfă românească la preţul de 255,8 dolari/tonă

Egiptul revine în piaţa internaţională a grâului ca...

Autor: Gabriel Razi

30.07.2014, 13:19 478

Achizitorul de stat din Egipt a revenit cu o licitaţie pe piaţa internaţională a grâului pentru a-şi umple silozurile cu grâu în perioada 11-20 septembrie. La cea mai recentă licitaţie, când au comandat marfă românească pentru perioada 1-10 septembrie, egiptenii au cumpărat la 255,88 dolari/tonă C&F (preţ cu livrare în portul de destinaţie).

Turcia s-a afirmat în ultimele luni ca un achizitor important de grâu din bazinul Mării Negre pe fondul cu comenzi de 235.000 de tone numai în ultimele două săptămâni. Turcii au cumpărat la preţuri cuprinse între 268,4 dolari/tonă şi 279,9 dolari/tonă C&F (preţ cu livrare în portul de destinaţie).

Preţul mediu al grâului de panificaţie de la Marea Neagră a fost 243 dolari/tonă FOB (în port, încărcat pe vas) în luna iulie iar cel al grâului furajer 208 dolari/tonă FOB, arată Comisia Europeană. 

Cel mai mic preţ a fost 247 dolari/tonă

Lista celor mai importante tranzacţii internaţionale pe piaţa grâului încheiate în a doua jumătate a lunii iulie

Originea Destinaţia Produs Cantitate

Preţ/tonă

Data livrării
Marea Neagră Egipt grâu 30.000 257 dolari/tonă C&F  August
Marea Neagră Egipt grâu 30.000 247 dolari/tonă C&F August
România Egipt grâu 60.000 255,88 dolari/tonă C&F Septembrie
Rusia Egipt  grâu 60000 256,88 dolari/tonă C&F Septembrie
Ucraina  Egipt grâu 60000 257,07 dolari/tonă C&F Septembrie
Rusia Egipt grâu 60000 257,2 dolari/tonă C&F Septembrie
Marea Neargă Pakistan grâu 55000 263 dolari/tonă C&F N/A
Marea Neagră Pakistan grâu 55000 268,4 dolari/tonă C&F N/A
Turcia UE şi Marea Neagră grâu 235000 268,44-279,99 dolari/tonă C&F August/Octombrie
Franţa Algeria grâu 810000 268-269,5 dolari/tonă C&F Octombrie/Noiembrie

Sursa: Comisia Europeană, GASC

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO