ZF 24

eMag se extinde în Polonia prin achiziţia magazinului online Agito.pl

eMag se extinde în Polonia prin achiziţia magazinului...

Autor: Adrian Seceleanu

07.01.2015, 16:30 1206

eMag, liderul pieţei locale de retail online, controlat de grupul sud african Naspers şi de antreprenorul român Iulian Stanciu, îşi va extinde operaţiunile pe o nouă piaţă prin achiziţia Agito.pl - unul dintre cele mai mari magazine online IT&C din Polonia, scrie presa din Varşovia citând un anunţ al autorităţii locale pentru concurenţă, care a primit o cerere de aprobare a tranzacţiei la finele anului trecut.

Potrivit unei note publicate pe pagina web a Autorităţii pentru concurenţă şi protecţia consumatorilor “domnul Iulian Gabriel S. a depus o cerere pentru preluarea controlului companiei Agito B. cu sediul în Varşovia, control care va fi exercitat în comun cu compania MIH Allegro BV”.

eMag, care a avut afaceri de 189 mil. euro în 2013, mai are operaţiuni în Bulgaria şi Ungaria.

Agito, un magazin online înfiinţat în anul 2002, se află în portofoliul Naspers din anul 2012, când grupul a plătit aproximativ 17,7 milioane de euro pentru 90% din titluri, conform informaţiilor publicate la data tranzacţiei în presa poloneză.

În anul 2008 magazinul online din Polonia a avut afaceri de 51,3 mil. euro, de 21,9 mil. euro în 2009 şi de 15,8 mil. euro în 2010. În 2011 afacerile companiei au revenit pe creştere, la 19,4 mil. euro. În septembrie 2011 fondul olandez Garma a preluat controlul companiei poloneze pentru 9,7 milioane de euro, investind ulterior alte 12,1 mil. euro în dezvoltare, conform datelor publicate în presa poloneză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO