ZF 24

Firma cu numărul 1: Care a fost prima companie privată înfiinţată în România după Revoluţie şi cine se afla în spatele ei

Firma cu numărul 1: Care a fost prima companie privată...

Autor: Ştefan Stan

15.12.2014, 16:22 20002

Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare, înfiinţată de Dinu Patriciu în februarie 1990, a fost prima firmă private din România, care a dat startul sistemului capitalist în ţară, după prăbuşirea regimului comunist, scrie Business Magazin.

Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare a obţinut Autorizaţia de funcţionare numărul 1, devenind astfel prima firmă privată înfiinţată în România în era postcomunistă. Firma avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură. Dinu Patriciu a rămas preşedintele Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare până în 1998.

Citiţi mai multe despre Enciclopedia de Business a României în noul număr Business Magazin

După ce a fost fondată, Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare ajunsese la 20 de angajaţi. În 2011, firma figura cu numai 2 angajaţi şi cu datorii de 281.534 de lei. În 2013 Alpha nu mai avea niciun angajat şi avea pierderi de 1,5 milioane de lei.  

Omul de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit anul acesta la Londra, acesta suferind de mai mulţi ani de cancer. Omul de afaceri Dinu  Patriciu  s-a născut în 3 august 1950, la Bucureşti şi a avut afaceri în domeniul petrolier, bancar şi imobiliar.  

Patriciu deţinea active imobiliare în Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei. În România, portofoliul imobiliar al lui Dinu Patriciu cuprindea Romană Offices, Cubic Center şi Evo Center (în Pipera), Băneasa Business Center, Cascade Offices (Buzeşti) sau Floreasca 2 Business Center. Totodată, omul de afaceri a deţinut împreună cu fondul AIG/Lincoln clădirea de birouri Lakeview din Floreasca vândută în anul trecut fondului NEPI.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO