GASITI AICI ULTIMELE CRONICI DE RESTAURANTE REALIZATE DE PETER IMRE

9 mar 2010 Ziarul Financiar

Cel mai bun restaurant romanesc din Capitala - La Vatra

Stilul romanesc si eleganta nu se exclud reciproc. Mai mult decat atat, traditia romaneasca si cultura populara si eleganta se imbina foarte bine. Nu toata lumea e Victoria Lipan sau Ion. Iar eu am descoperit ce a mai ramas din vechiul Bucuresti, unde mancarea era buna, restaurantele elegante si oaspetii bon-viveuri - Vatra, adica noul Vatra, pentru ca restaurantul s-a mutat.

La cantina lui Nicolai

In categoria restaurantelor frantuzesti, cantina lui Nicolai este clar pe primul loc - nici nu am cu ce sa o compar in Bucuresti, poate doar cu La Villa, asa cum era in urma cu vreo sase ani. Pentru inceput incercati supa crema de conopida care nu-si are egal - o crema matasoasa cu cono­pida crocanta, cu oua de somon in mijloc, o combinatie de gust proaspat de leguma cu unicitatea icrelor, amestec sublim de gusturi si texturi. Sau supa de dovlecei - o licoare dulce, satinata, combinata cu o felie untoasa si aromata de foie gras - e o minune, va spun. Gustul puternic al foie gras tras la tigaie pana "se bronzeaza", acoperit de o pasta usoara si dulce de dovlecei e o combinatie pe care pana si cea mai conservatoare gospodina din Berceni o va aprecia.

Cafea si somon in centru. Un restaurant de 2 Imre - Ici et La

Progresul culinar de masa, deci nu vorbim de restaurante cu pretentii, a culminat recent cu aparitia bistrourilor à la fran'aise, un fel de mix intre boulangerie artisanale si bistrot. Sau, dupa cum bine scrie pe vitrina restaurantului din aceasta saptamana, Ici et La, "cafés + entrecotes". Nu-i bistro adevarat cel care n-are charcuterie, saumon fumé si un bucatar cu nume frantuzesc - Lucien Couturier, Philippe Quelquechose sau Robert de Quelquepart. Nimic de zis - sunt pete de culoare pe corpul bubos al unui Bucuresti lovit de pesta tranzitiei. Unele mai bune, altele mai puncte de desfacere pentru marfa ieftina de la supermarket, care la randul lui e si el frantuzesc. Cred ca este cel mai scump transport al unei materii prime de la Fourul de la marginea Bucurestiului pana la restaurant; daca l-ar fi adus in Ferrari condus de Schumacher si tot nu s-ar fi inzecit pretul feliei apoase de sunca de Praga, al unei branze de capra beton (adica foarte tare, nu foarte buna) si al bucatelelor de prosciutto, care, din cate ni s-a explicat, e mezel tipic frantuzesc. Dragalasa de angajata, prinsa la inghesuiala de criza economica, inca nu s-a obisnuit cu frantuzismele traditionale - asa a ajuns branza lor, in loc de hai bre, camambre.

Corcitura Ibrail

Cred ca Ibrail, restaurantul unde am nimerit de data asta, reflecta pe deplin degringolada (capacitatea de adaptare) a sufletului romanesc. In decurs de cativa ani, carciuma asta a fost Xanadu, raiul pe pamant. Ce ti-e si cu raiul asta - toata lumea vrea sa ajunga acolo, dar nimeni nu vrea sa mearga acum. Dupa Xanadu a fost Hanul cu bere, adica romanesc neaos, iar acum a trecut la descentralizarea regionala. Adica Braila in toate formele ei de manifestare policulturala: greco-turco-armeano-evreo-lipoviano-romanesti. Sigur ca, in general, un asemenea potpuriu poate sa asigure o varietate mare, dar si un talmes-balmes.

O masa la Zece Mese

Dor mi-a fost de un pic de slana de casa, frageda, cu un pic de carnita si rece, cum se taie slanina vara, nu grasa de iarna. Si de zacusca de toamna, mai de criza, ca nu se mai pun chiar de toate in ea, ci ne descurcam cu niste ardei si vinete. Dor mi-a fost si de sorici proaspat si crocant, de fasolea batuta mai cremoasa ca cel mai bun humus, de jumarile care ti se topesc in gura si de branza de burduf sarata si piscacioasa, tavalita prin marar. Toate minunile astea se gasesc intr-un restaurant pe numele lui Zece Mese, un pic ascuns pe langa Pache Protopopescu, unde sincer nu te-ai astepta sa mananci atat de bine.

Nu ca restaurantul nu e frumos - intr-o vila bine ingrijita sunt aranjate vreo doua saloane spatioase, luminoase si bine aerisite, pentru ca patronul a rezistat ispitei de a le ticsi cu mese ca sa faca cinci lei mai mult pe zi. Pe pereti si pe mese rad la oaspeti farfuriile colorate de Corund, muzica e numai buna pentru masa si siesta, iar chelnerii sunt serviabili si tantosi - cam abstracti in gandire, dar merge. Mai ales ca mancarea m-a facut sa uit de pastele din Positano.

Un loc de incantare - Le Terrazze dell'Incanto

Le Terrazze dell'Incanto este locul unde am mers cu un grup de prieteni - ingredientul numarul 1 pentru o vacanta cu adevarat reusita. Asa ca am avut o vacanta buna ca sufletele pereche (si au fost cateva perechi, deci totul a fost absolut perfect). Cand esti in vacanta printre prieteni, nimic nu se compara cu senzatia de camaraderie, de impartasire a unei experiente minunate cu oameni care vad ce vezi tu, simt cum simti tu si au acelasi simt al umorului care garanteaza o relaxare totala. Cel mai important este ca pentru o vreme uiti de halucinatia in care traim cotidian; ca primarul (fostul) isi da casa si i se pare normal si nimeni nu spune nimic; ca fata primului om se politizeaza la nivel european si ni se pare normal; ca alta fata abia iesita din tinegerat e consiliera in vanzari de armament pe langa fratele prezidential. E ca si cum asa ar trebui sa fie, si totul pe un zgomot de fundal care umple spatiul public si ne nauceste de tot si ultimii neuroni. De aia trebuie sa iesi, sa pleci ca sa-ti dai seama ca se poate si altfel. Din cate vad, tot mai multi fac asta si ii felicit.

Aroma de Acasa

Aroma de Acasa, un restaurant frumos, elegant, bibilit, placut decorat, curat, aerisit si luminos, plasat deasupra unei piete agroalimentare. Ceea ce pe de o parte mi se pare foarte inspirat, avand in vedere ca o mare parte din materia prima e foarte la indemana. Marturisesc ca am intrat cu oarecare prejudecati, care insa mi-au fost imediat spulberate de aerul placut al locului si de coloana sonora, care departe de a expune slagarele verii, era un potpuriu foarte calmant de muzica pe care eu o numesc "fuego de la passion". Adica un Carlos Alberto sau Juan Miguel care susura si toarce calin, numai bine ca tu sa poti inghiti fara noduri. Ce-i drept, locul se afla intr-un cartier nici istoric, nici turistic - e mai pentru popor, cu piata respectiva, fara casutele cochete din alte zone ale Bucurestilor, cu blocuri mamut si mult beton. Dar Aroma de Acasa e o oaza de liniste printre blocurile proletare.

Habibi de Habibi

Fiind o fire foarte disciplinata, am vrut sa caut un restaurant libanez saptamana asta pentru ca tocmai l-am vazut pe nea Traian, presedintele nostru iubit, revenit din Orientul Mijlociu si ma gandeam ca o fi stiind el de ce merge acolo. Sigur ca ne-a bagat-o pe aia cu interesele Romaniei in Orientul Mijlociu si preocuparea noastra pentru pacea in zona, dar eu cred ca merge asa des pentru ca ii place mancarea. De-acum poate sa vina la Habibi, restaurantul libanez pe care tocmai l-am gasit, pentru ca se gateste totul de-adevaratelea.

Ahman, bucatarul, face totul ca la el acasa, de n-am mai mancat de mult asa bunatati. Si te relaxezi cu atat mai mult cu cat s-a mai golit orasul.

Balcic, senzational bulgaresc

Trebuie sa mergi in Bulgaria ca sa intelegi de ce lumea vorbeste frumos despre oamenii astia. La nivel de politica au fost mai natangi decat urmasii getodacilor, dar acum si acest aspect va fi pus serios sub semnul intrebarii, avand in vedere cine a castigat la alegerile de saptamana trecuta si ce avem noi aici. Iar la nivel de ospitalitate si organizare turistica, nu sunt ingamfati sau suficienti ca noi, ci doar foarte ospitalieri. Aici vorbim de bunul-simt al poporului bulgar; nu stiu ce fac politistii pe strada si cum ii urmaresc pe romanii care incalca limita de viteza.

Dar de la hotelurile mari si pana la casele de oaspeti din Veliko Tarnovo, m-au impresionat dedicatia si dorinta de a sluji fara a fi servili.

Ceea ce m-a determinat sa merg la Balcicul din Bucuresti. Care se afla la poalele blocului Perla, mandra asezare din perioada comunista (daca stateai la Perla erai cineva, nu?). Aici si-a facut omul un restaurant bulgaresc, fara recuzita reclamista, cu flori proaspete, pe care nu trebuie sa le stergi de praf, cu poze ale reginei Maria, cu o terasa acoperita si racoroasa si cu un serviciu atent. Restaurantul reinvie un stat bulgaresc cu case mici si ochete, cu flori la geam. Tare dragut.