ZF 24

Gecad devine oficial Gecad Ventures

Gecad devine oficial Gecad Ventures

Autor: Departamentul Economic

21.10.2016, 13:04 309

"Gecad Ventures este un pas firesc în călătoria începută ca fond de investiţii. Sectoarele în care suntem interesaţi să investim şi atenţia acordată proiectelor early-stage rămân neschimbate, vorbim de o poziţionare nouă, mult mai potrivită unui fond de investiţii", menţionează Radu Georgescu, Founding Partner Gecad Ventures.

Prima companie din portofoliu a fost Gecad Software, urmată de Gecad Technologies, care a dezvoltat soluţia antivirus RAV şi serverul de email Axigen. Ulterior au fost înfiinţate ePayment, prima platformă locală pentru gestionarea plăţilor online cu cardul, iar apoi Avangate, furnizor de soluţii eCommerce pentru producătorii de software.

Cele mai multe dintre aceste companii au fost, rând pe rând, achiziţionate de jucători relevanţi la nivel global precum Microsoft, fondul de investiţii Naspers şi compania americană de investiţii financiare Francisco Partners.

Filozofia Gecad Ventures se bazează pe susţinerea acordată companiilor cu potenţial mare de creştere, ce au capacitatea de a inova şi de a revoluţiona domeniile lor de activitate. Ca şi până acum, Gecad Ventures se concentrează pe investiţii în proiecte software şi hi-tech în domenii precum FinTech, securitate, tehnologii cloud, eCommerce şi wearables.

"Suntem o echipă de profesionişti cu experienţă vastă în mediul internaţional IT. Această expertiză, plăcerea de a lucra cu echipe inovatoare şi pline de entuziasm, alături de partea de finanţare, sunt elemente unice în peisajul investiţional.", mai spune Radu Georgescu.

Printre cele mai recente investiţii ale fondului se numără ceasul inteligent Vector Watch, SymphoPay, platformă tehnologică ce permite comercianţilor şi băncilor partenere integrarea plăţilor cu cardul prin POS-uri inteligente, şi Smart Bill, cel mai important furnizor local de servicii SaaS (software as a service) pentru facturare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO