ZF 24

Grupul Medicover şi-a majorat anul trecut afacerile cu peste 13% în România

Grupul Medicover şi-a majorat anul trecut afacerile cu...

Autor: Roxana Rosu

30.06.2016, 11:44 201

De asemenea, reţeaua naţională de clinici a raportat afaceri de 66,6 milioane lei, în urcare cu peste 13%. Modelul de business al grupului Medicover presupune ca acţionarii companiei să reinvestească în fiecare an întregul profit realizat. „Anul 2015 a fost unul plin şi în acelaşi timp benefic pentru compania noastră. Una dintre principalele realizări a constat în extinderea reţelei noastre naţionale prin deschiderea clinicii Medicover din Timişoara, în urma unei investiţii de aproximativ 600.000 de euro”, a declarat Adrian Peake, directorul general al Medicover România.

În prima jumătate a anului 2016, Medicover România a investit aproape 1,5 milioane de euro în extinderea şi modernizarea reţelei. Procesul a presupus relocarea şi extinderea clinicii Ploieşti, inclusiv prin introducerea unui serviciu nou – Petroleum Doctor, şi a clinicii din Braşov, care a devenit singura clinică privată din oraş ce realizează bronhoscopii. De asemenea, Medicover a deschis o clinică nouă în Galaţi.
„Anul acesta s-a dovedit deja şi mai dinamic. Am relocat şi extins clinicile din Ploieşti şi Braşov şi am deschis o nouă clinică multidisciplinară în Galaţi, extinzându-ne şi mai mult prezenţa la nivel naţional. Suntem încrezători că reţeaua noastră va continua să crească”, a adăugat Adrian Peake.

Grupul Medicover este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est şi oferă servicii medicale integrate pacienţilor din 14 ţări europene (România, Polonia, Suedia, Turcia, Ungaria, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Belarus, Bulgaria, Serbia, Georgia, Republica Moldova, Rusia), cu peste 100 de clinici Medicover, 80 de laboratoare, 400 puncte de recoltare, peste 6,5 milioane de pacienţi anual şi peste 13.000 de angajaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO