ZF 24

Haos în Bucureşti: circulaţie pe un singur fir la metrou, străzi inundate, copaci doborâţi de vânt şi maşini avariate în Capitală

Haos în Bucureşti: circulaţie pe un singur fir la...

Autor: Andrei Dumitrescu

01.10.2013, 10:08 3912

O femeie a fost rănită de un copac doborât de vânt, marţi dimineaţă, în zona Piaţa Presei Libere, aceasta fiind transportată la spital de un echipaj SMURD, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, femeia, în vârstă de 31 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi, probabil, o fractură de femur.

Aceasta este conştientă şi a fost preluată de un echipaj SMURD, fiind transportată la un spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Circulaţia la metrou era blocată in jurul orei 10:30 la staţia Pipera, pe linia doi, din cauza unor defecţiuni tehnice, traficul fiind îngreunat întrucât se desfăşoară pe celălalt fir, alternativ, în ambele sensuri, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Metrorex.

Potrivit surselor citate, traficul este blocat pe linia 2, iar între staţiile Pipera şi Aviatorilor se circulă pe firul 1, alternativ.

În urma blocării circulaţiei pe un fir s-a dublat timpul de aşteptare în staţia Pipera, călătorii fiind nevoiţi să aştepte în staţie aproximativ şase minute, au precizat reprezentanţii Metrorex.

Traficul a fost blocat din cauza unei defecţiuni tehnice, fiind posibil să se fi infiltrat apă, în urma ploi torenţiale.

Reprezentanţii Metrorex au estimat că circulaţia la staţia Pipera, pe linia 2, ar putea fi reluată în aproximativ 30 de minute.

Peste 20 de maşini au fost avariate în noaptea de luni spre marţi de copacii doborâţi de furtună, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău.

Potrivit lui Andrei Codău, cel mai grav incident a avut loc pe strada Dimitrie Pompeiu, unde un copac doborât de vânt a avariat cinci maşini. Alte incidente au avut loc pe străzile Frunte Lată, Mozart şi Lacul Tei, unde copacii au căzut pe câte două autoturisme.

Codău a mai spus că se circulă greu din cauza apei acumulate pe carosabil pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti, în dreptul Institutului de Meteorologie, pe Şoseaua Virtuţii, Valea Oltului, Valea Ialomiţei, Iancu de Hunedoara, Şoseaua Progresului, Bucureştii Noi, la intersecţia cu Răzoare, Calea 13 Septembrie, la intersecţia cu Şoseaua Antiaeriană şi Calea Moşilor, la intersecţia cu strada Făinari.

De asemenea, nu funcţionează semafoarele la intersecţia Bulevardul Basarabia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, la intersecţia străzilor Mircea Vulcănescu cu Popa Tatu, pe Şoseaua Giurgiului, la intersecţia cu Drumul Găzarului, la intersecţia Calea Moşilor cu Bulevardul Carol I, pe Drumul Sării, la intersecţia cu strada lt. Găină şi pe Şoseaua Colentina, la intersecţia cu Teiul Doamnei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că în ultimele 24 de ore echipele ISU au intervenit la 25 de incidente, dintre care 20 au fost căderi de arbori.

Daniel Vasile a spus că marţi, de la ora 05.00, ISU a primit 15 solicitări, pentru pentru acumulări de apă şi pentru copaci căzuţi pe carosabil sau care au avariat case şi autoturisme.

Acesta a precizat că pompierii au mai intervenit pentru de scoate apa din subsolul unor locuinţe, marţi dimineaţă fiind în desfăşurare două intervenţii pe strada Brumărescu şi pe Şoseaua Antiaeriană.

O femeie a fost rănită de un copac doborât de vânt, marţi dimineaţă, în zona Piaţa Presei Libere, aceasta fiind transportată la spital de un echipaj SMURD. Femeia, în vârstă de 31 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral şi, probabil, o fractură de femur, a mai spus Daniel Vasile.

Tramvaiele liniilor 1, 8, 11, 25 şi troleibuzele 71, 93 şi 96 din Capitală sunt blocate din cauza unor copaci rupţi de vânt care au căzut pe carosabil, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Constantin Tobescu.

Potrivit lui Tobescu, circulaţia pe linia tramvaielor 1, 8, 11 şi 25 este blocată din cauza unui copac rupt de vânt care a căzut în dreptul staţie Inox, de pe Şoseaua Progresului. Troleibuzele liniilor 71, 93 şi 99 nu circulă din cauza unui copac rupt de vânt care a căzut pe Bulevardul Vasile Milea.

Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa sunt de luni, ora 21.00 până miercuri, la ora 02.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind prognozate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO