Mi se pare oarecum ciudat că, de când a început criza economică globală, aud din ce în ce mai des discutându-se despre siguranţa jobului şi riscul crescut de pierdere a locului de muncă. Deşi este de înţeles în actualul context economic, aş vrea totuşi să punem siguranţa jobului într-un context oarecum diferit. Atunci când aud vorbindu-se despre „job security“, întotdeauna mă gândesc la „jobs in security“. Cum ar fi bodyguards sau diverse posturi în domeniul securităţii. Dar majoritatea persoanelor nu fac această asociere. Şi nici nu se referă la sentimentul de siguranţă dat de un job. Foarte des, oamenii tind să asocieze siguranţa jobului cu certitudinea că angajatorul lor curent îi va ţine în continuare angajaţi. Ca rezultat, devin brusc îngrijoraţi sau speriaţi că acest lucru nu se va întâmpla. Dar eu cred că acesta este ultimul lucru în legătură cu care oamenii ar trebui să-şi piardă timp şi energie şi aş vrea să explic de ce.
Un job implică în general trei elemente. Un angajator, o persoană numită angajat şi o fişă a postului care descrie competenţele şi cerinţele necesare pentru ca angajatorul şi angajatul să semneze un contract. De regulă, angajatul nu poate controla unilateral deciziile şi acţiunile angajatorului. Dar angajatul se poate controla pe sine şi de asemenea, competenţele de care dispune. Aşa că siguranţa jobului nu ar trebui niciodată să derive de la angajator, pentru că de regulă, nimeni nu-şi poate baza sentimentul de siguranţă pe ceva ce nu poate fi controlat. Aşa că vom scoate angajatorul din ecuaţie atunci când vorbim despre siguranţa jobului. În acest caz, siguranţa locului de muncă ajunge să însemne probabilitatea ca o persoană să-şi păstreze jobul. Iar un job cu un nivel ridicat de siguranţă înseamnă un loc de muncă în care o persoană are o şansă mai mică de a ajunge şomer. Aşa că toată argumentaţia nu mai este despre UNDE e angajată persoana respectivă, ci DACÂ persoana e angajată.
Aşa că se ajunge la abilităţi, competenţe, cunoştinţe, educaţie, flexibilitate, experienţă şi alte calificări necesare în carieră. Şi având aceste atuuri, procesul de a găsi cel mai potrivit job poate începe, nu invers. În 25 de ani de experienţă bancară (da, toţi cei 25 au fost petrecuţi în aceeaşi bancă) am văzut mulţi oameni schimbându-şi locul de muncă, gradul de succes al acestor schimbări fiind diferit.
Foarte des oamenii care-şi schimbă locul de muncă suferă de sindromul „iarba vecinului e mai verde“. Aceştia consideră că vor găsi mai multă certitudine, stabilitate, şi da, siguranţă, dacă se alătură vecinului. Şi se autoconving că acestea sunt motive bune pentru a-şi schimba locul de muncă. Dar lumea nu este stabilă sau sigură. Chiar dimpotrivă. Lumea este un loc extrem de instabil şi nesigur. Şi la fel şi piaţa liberă. Totul este mereu în continuă mişcare şi totul se schimbă de fiecare dată mai repede decât s-a schimbat anterior. Şi asta nu se va opri niciodată. Aşa că înseamnă că trebuie să ne adaptăm. Tot timpul, în fiecare zi, în fiecare moment.
Aş putea menţiona numeroase exemple de persoane care şi-au schimbat locul de muncă doar pentru aceste motive. Şi apoi au realizat, în timp ce se instalau în noile lor roluri, că nu se schimbase nimic în mod fundamental. Sau de fapt, se schimbase în rău. Ceea ce i-a făcut să se simtă şi mai nesiguri şi instabili. Unii confirmă în mod cinstit, de cele mai multe ori în cadrul unor discuţii informale, că noul job nu este tocmai cum s-au aşteptat. Dar se agaţă de noua poziţie, neştiind ce să facă în continuare (nu tocmai o garanţie pentru un comportament performant). Unii chiar ajung mai departe şi sună pentru a întreba dacă pot fi primiţi înapoi şi reangajaţi (ceea ce, dacă tot a venit vorba, eu nu fac niciodată). Unii demisionează din noul job şi pleacă acasă să-şi dea seama ce vor. Iar alţii se găsesc dintr-o dată în mijlocul unor restructurări sau schimbări de care încercaseră să „scape“, sau în plin proces de vânzare sau în mijlocul unor lupte grele, de tip „politic“, în organizaţii pe care nu le cunosc şi unde principiul „ultimul venit - primul plecat“ le atârnă deasupra capetelor ca o sabie. Aşa că majoritatea celor care suferă de sindromul „iarba vecinului e mai verde“ nu sunt exemple de mare succes.
Exemple de succes de schimbare a jobului vin însă de la persoane care ştiu exact ce pot şi ce nu pot şi deasemenea ce vor. Şi cu această setare mentală abordează procesul de căutare a unui nou loc de muncă. Sunt persoane conduse de dorinţa de dezvoltare, de angajament, de propria împlinire. Pentru ei totul este o călătorie personală şi asta caută şi în job, în orice job. Siguranţa locului de muncă nu există în vocabularul lor. Se simt siguri şi în siguranţă şi asta porneşte dinăuntrul lor.
Pentru că siguranţa nu este dată de un job. Siguranţa rezidă înăuntrul fiecăruia. Este ceva foarte personal. Înseamnă să te asiguri că faci ceva pentru a face lumea un pic mai bună (împlinire personală) prin folosirea jobului ca instrument personal, dar nimic mai mult decât un instrument. Aceşti oameni se adaptează şi se schimbă continuu, un proces care devine automat. Ei primesc întotdeauna cele mai bune joburi. Banii nu sunt principalul determinant. Bineînţeles, banii trebuie câştigaţi pentru a asigura cele necesare traiului. Dar aceşti oameni vor câştiga întotdeauna suficienţi bani pentru a trăi.
Sunt mândru că fac parte dintr-o organizaţie care a avut privilegiul de a se bucura de prezenţa acestora, unii dintre ei cu cariere impresionante pe piaţa românească. Iar aceasta s-a datorat faptului că angajatorul şi angajatul s-au potrivit perfect. Şi la un moment dat, şi angajatorul şi angajatul au mers mai departe, conduşi fie de schimbarea organizaţională, fie de cea personală, sau de ambele, după cum e cazul şi ar trebui să fie. Aţi putea spune că eu m-am cramponat în aceeaşi organizaţie timp de 25 de ani. Şi aţi avea dreptate, doar că nu e vorba de cramponare. Am rămas pentru că am putut să-mi desfăşor călătoria personală trăind şi lucrând într-o mare varietate de ţări şi culturi, în joburi care mi-au plăcut şi pe care angajatorul meu mi le-a oferit, lucru pentru care sunt recunoscător. Dar de ajuns despre mine. Nu contează unde aţi fost. Ci ceea ce aţi făcut. Şi unele dintre băncile din România fac marea greşeală, care poate fi foarte costisitoare, de a nu lua suficient în considerare acest lucru atunci când angajează oameni de la alte bănci.
Dacă vreţi iarbă verde, stabilitate şi siguranţă, mai bine vă călugăriţi şi mergeţi la mănăstire. Dacă nu, ridicaţi-vă din pat în fiecare zi şi faceţi o schimbare. Uitaţi de conceptul de siguranţă a locului de muncă. Fie vă simţiţi în siguranţă şi aveţi încredere în voi înşivă, fie nu. Un loc de muncă sau un angajator nu vor putea schimba asta. Poate un psihoterapeut. Succes!
Henk Paardekooper este CEO al RBS România.
Părerile exprimate în acest articol reprezintă opiniile personale ale autorului şi nu angajează în niciun fel instituţiile cu care acesta este asociat
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.01.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
