În urmă cu zece ani România avea aproape 300.000 de elevi înscrişi în şcolile profesionale. Anul trecut doar 20.000 de tineri mai învăţau o meserie

În ultimii zece ani România a pierdut mai mult de 90% din populaţia de tineri care îşi doreau să înveţe o meserie. Astfel, dacă în anul 2002 în şcolile profesionale erau înscrişi peste 270.000 de elevi, numărul celor care au vrut să obţină o certificare în construcţii, electro­nică, metalurgie, transporturi sau industria alimentară a scăzut până la aproape 20.000 de tineri, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Prin urmare, angajatorii din aceste sectoare-cheie de activitate au, în prezent, mari dificultăţi în a-şi asigura forţa de muncă necesară, mai ales că majoritatea celor care mai ştiu o meserie se apropie de pragul de pensionare.

„Meseria se învaţă acum, practic, de la o generaţie de angajaţi la alta. Clar avem nevoie de un sistem care să ne producă un nucleu suficient de candidaţi în arii specifice, de care suntem dependenţi. Avem nevoie de maiştri, de lucrători calificaţi pe diverse tipuri de utilaje, electromecanici, motostivui­torişti, fochişti. Sunt meserii care nu s-au pierdut, dar care funcţionează cu un anumit grad de îmbătrânire şi chiar dacă există firme care fac cursuri de pregătire, acestea nu pot face faţă nevoilor angajatorilor din dome-niu“, spune Alina Rădulescu, directorul de HR al producătorului sibian de conserve de carne Scandia Food, care are peste 500 de angajaţi.

Industria alimentară este unul dintre sectoarele care în ultimii zece ani a pierdut cei mai mulţi potenţiali candidaţi pentru joburile care necesită cunoaşterea unei meserii. În timp ce în 2002 la şcolile profe­sionale specializate în industrie alimentară erau înscrişi mai mult de 9.200 de elevi, iar în perioada 2003-2007 acestea pregăteau chiar şi peste 12.000 de elevi, în anul trecut şcolar doar 760 de tineri îşi mai doreau să aibă o meserie în acest domeniu.
 

Reputaţia proastă, motiv de desfiinţare a şcolilor de meserii

Deşi interesul tinerilor pentru deprin­derea unei meserii a urmat în majoritatea industriilor un trend descendent din perioada de boom economic, scăderea dramatică a numărului de elevi înscrişi la şcolile profesionale a avut loc începând cu anul 2009, când Ministerul Educaţiei, pe atunci condus de Ecaterina Andronescu, a hotărât să nu mai aloce cifre de şcolarizare acestor instituţii de învăţământ. Principalele motive care au stat la baza acestei decizii la momentul respectiv au fost interesul tot mai scăzut al tinerilor pentru învăţarea unei meserii, neintegrarea multora dintre ei pe piaţa muncii (pentru că erau pregătiţi în arii care nu generau suficiente locuri de muncă), dar şi cazurile tot mai dese în care elevii se răzgândeau şi de la şcolile profesionale se transferau la liceu fără a avea însă cunoştinţele necesare pentru a face faţă unui profil teoretic, spre exemplu. Iar asta s-a observat şi în rezultatele dezastruoase de la bacalaureat, în ultimii trei ani numai jumătate dintre cei care s-au prezentat la examen reuşind să îl treacă, semn că 50% dintre elevii care au intrat la liceu nici nu erau pregătiţi pentru un astfel de sistem de învăţământ.

„Într-adevăr, reputaţia şcolilor profesio­nale nu era tocmai bună din cauza faptului că majoritatea celor care nu reuşeau să intre la licee teoretice se duceau automat să înveţe o meserie. În final însă, cei care terminau un liceu şi, ulterior, o facultate, ieşeau, practic, fără calificare, pentru că nu aveau cu­noştinţele necesare, de unde şi numărul mare de studenţi fără job. Nevoia de oameni calificaţi a fost şi va fi întotdeauna, în industria textilă, cel puţin, angajatorii au mare nevoie de oameni care să fie foarte bine pregătiţi pentru că volumele de muncă sunt mari şi prea puţin automatizate“, este de părere Florin Godean, country  manager al firmei de recrutare şi de muncă temporară Adecco România. El spune că în industria textilă salariile nu sunt mari, într-adevăr, şi că tinerii abia ieşiţi de pe băncile şcolii pot câştiga în jur de 1.000-1.500 de lei net pe lună (adică între 220 şi 340 de euro), sub salariul mediu pe economie, însă în companiile care oferă salarii în funcţie de productivitate angajaţii pot ajunge şi la venituri de 3.000 de lei (peste 650 de euro). Pe de altă parte, un inginer economist sau chiar un inginer mecanic poate câştiga  între 400 şi 500 de euro net pe lună imediat după ce termină facultatea, potrivit informaţiilor din piaţă.

„Dacă nu se face nimic pentru crearea unui cadru care să ajute tinerii să se integreze pe piaţa muncii, peste zece ani povara sistemului de pensie va fi uriaşă“, explică Godean.

Deşi în 2009 statul practic a desfiinţat învăţământul profesional, începând cu anul şcolar 2011-2012, după adoptarea legii naţio­nale a educaţiei, acesta a revitalizat şcolile profesionale, însă la capacitate mult redusă faţă de nivelul din urmă cu zece ani. Astfel, ministerul acordă cifre de şcolarizare în cuantumul necesităţilor exprimate de angaja­torii care au nevoie de muncitori calificaţi, în baza unor rapoarte pe care companiile trebuie să le trimită instituţiei. Modelul după care va funcţiona şi anul acesta programul presupune semnarea unui contract-cadru între minister şi angajatori prin care instituţia pune la dispoziţie spaţiul în care elevii îşi desfăşoară activitatea şi asigură numărul necesar de cadre didactice, iar firmele se ocupă de dotarea tehnică a „laboratoarelor“, de organizarea stagiilor de practică şi îşi asumă angajarea tinerilor după terminarea studiilor. Ministerul acordă tinerilor care se înscriu la şcolile profesionale şi o bursă lunară de 200 de lei.

În anul şcolar 2012-2013 şi 2013-2014, prin această „reinventare“ a învăţământului profe­sional, Ministerul Educaţiei a scos la concurs aproape 20.000, respectiv circa 21.000 de locuri în şcolile de profil, pentru aproximativ 70 de specializări în toată ţara. În 2012 însă numai puţin peste 12.700 de locuri au fost ocupate de elevi, potrivit informaţiilor de pe site-ul ministerului alegetidrumul.ro.
 

Tot angajatorii revitalizează învăţământul profesional

Deşi sistemul de învăţământ ar trebui să ofere pieţei muncii suficiente resurse bine pregătite în domenii-cheie ale economiei, tot angajatorii trebuie să investească în instruirea generaţiilor tinere dacă vor să continue să rămână productivi. Iar în ultimii ani, tot mai multe companii au început să înţeleagă faptul că fără mediul privat şansele ca tinerii să înveţe o meserie sunt foarte mici, astfel că acestea au luat legătura cu instituţii de învăţământ şi au făcut clase profesionale sau chiar şcoli.

Spre exemplu, la Braşov, grupul cu activi­tăţi în industria auto Schaeffler România, împreună cu firme precum Continental, Draxl­maier, Preh sau Linge Mann, a înfiinţat prima şcoală profesională independentă juridic din România – Şcoala Profesională Germană Kronstadt, care reunea în luna noiembrie a anului trecut 260 de elevi. Aici, tinerii  aveau mâncare, transport şi cazare gratuite şi o bursă suplimentară de câte 200 de lei pe lună din partea companiilor.

În construcţia maşinilor numărul elevilor înscrişi în învăţământul profesional a scăzut cu peste 87% în ultimii zece ani, iar în metalurgie cu peste 98%, motiv pentru care şi produ­că­torul de ţevi Tenaris Silcotub a investit anul trecut în jur de 300.000 de dolari pentru înfiin­ţarea unui laborator de electronică şi automa-tizări la un liceu din Zalău, unde se află una dintre cele două unităţi de producţie ale sale.

Printre domeniile care au rămas de-a lungul timpului fără cei mai mulţi viitori muncitori calificaţi se numără şi cel de electrotehnică şi electronică, numărul elevilor înscrişi în astfel de şcoli profesionale scăzând cu aproape 93%.

„Nu putem să spunem că noi avem mari probleme în a găsi oameni calificaţi pentru anumite meserii pentru că, din fericire, oamenii sunt destul de loiali, prin urmare nu trebuie să înlocuim personal. Dar cu siguranţă ar ajuta toţi angajatorii din producţie creşterea numărului de locuri în şcolile profesionale  pentru că actualii meseriaşi se apropie de pensionare şi este cu atât mai greu să găseşti o nouă generaţie de oameni cu pregătire medie când mulţi au emigrat“, este de părere Cristian Popescu directorul de HR al producătorului de bere Ursus.

El precizează că în cadrul companiei există numeroase posturi care ar necesita muncitori calificaţi, printre care cel de electrician, de mecanic, fochist, operator berar sau technician de laborator, dar că tinerii care intră în organizaţie ajung să înveţe meserie, de cele mai multe ori, de la cei cu vechime.

Şi Ilias Pliatsikas, managerul care conduce Fabrica de Lapte Braşov, subsidiara producă­torului grec de lactate Olympus, precizează că, în România, electricienii sau mecanicii se găsesc foarte greu, având în vedere că şcoli de profil aproape că nu mai există, iar Loredana Ghiţuică, directorul de HR al producătorului de component auto Takata România, pre­cizează că şefii de chipă, de secţie sau maiştrii sunt aproape de negăsit pe piaţa locală.

Statisticile arată însă că, cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul de maiştri, numărul tinerilor care s-au înscris la cursurile unor astfel de şcoli a crescut uşor faţă de acum zece ani până la mai mult de 7.000 de elevi (după ce în perioada 2005-2007 populaţia şcolară s-a înjumătăţit). Rata de promovabilitate în şcolile de maiştri de pe plan local s-a  menţinut la mai puţin de 50% în patru ani.

Pe de altă parte, în şcolile postliceale (una dintre puţinele „pepi­niere“ care le mai furnizează angajatorilor oa­meni specializaţi în unele arii tehnice) numărul elevilor înscrişi a crescut în ultimii zece ani cu peste 50%, până la aproape 93.000 de tineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels