ZF 24

Cum se încarcă „nota de plată“ în spitalele de stat. Cazul Bagdasar-Arseni: Firme de peisagistică angajate pentru curăţenie, mobilier şi dispozitive achiziţionate cu adaosuri de 2.000% după licitaţii realizate „pentru a da aparenţa de legalitate“

Foto Octav Ganea

Foto Octav Ganea

Autor: Ioana David

17.03.2014, 00:06 1318

Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni din Capitală, centrul activităţii de neurochirurgie din România, ar fi cumpărat, prin intermediul unor distribuitori, mobilier şi echipamente medicale la preţuri ce conţin adaosuri care ajung şi la 2.000% prin intermediul unor licitaţii organizate „formal, pentru a da aparenţa de legalitate“, arată un raport al Corpului de Control al Primului-Ministru.

Documentul scoate la iveală mai multe nereguli din cadrul spitalului, care s-au derulat în perioada 2008-2013 şi care se referă la servicii pentru realizarea regulamentului de organizare, la servicii de spălătorie şi curăţătorie, derulate prin „firme de familie“, şi la proceduri de atribuire a unor contracte pe baza datelor trimise anterior realizării licitaţiei de trei firme.

Cu toate că există multe informaţii despre faptul că spitalele publice achiziţionează apa­ratură şi consumabile la preţuri foarte mari, chiar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, vorbind de mai multe ori despre diferenţele mari de preţ la care sunt achiziţionate mănuşile chirurgicale spre exemplu, Bagdasar-Arseni este primul caz concret care arată cum se încarcă „nota de plată“ în spitalele publice.

 

Contracte cu dedicaţie

Bagdasar-Arseni este unul dintre cele mai mari spitale din Capitală, care are 555 de paturi şi un buget de aproximativ 13 mil. euro, fiind subordonat direct Ministerului Sănătăţii. În cadrul spitalului, care are o istorie de 35 de ani, ajung cele mai dificile cazuri din ţară din domeniul neurochirurgiei care nu îşi găsesc rezolvarea în altă parte.

Raportul Corpului de Control arată că o încrengătură de firme, unele chiar fără angajaţi sau echipamente specializate pentru tipul de servicii pentru care au fost angajate, ar fi încheiat contracte pe patru ani cu spitalul.

Astfel, în perioada 2008-2012, spitalul ar fi achiziţionat serviciile de spălătorie şi curăţătorie uscată de la o asociere formată din firmele Blumarin International (din Capitală, care avea în 2012 un singur angajat şi o cifră de afaceri de 383.000 de lei, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe) şi Cridor Imobiliara din Roşiorii de Vede (judeţul Teleorman, cu 44 de angajaţi şi 1,4 mil. lei în 2012).

Pe parcursul derulării contractelor Blumarin International nu ar fi avut echipamente, maşini sau utilaje necesare serviciilor de spălătorie şi curăţătorie uscată şi nici nu ar fi avut vreun angajat calificat pentru astfel de servicii, se mai arată în raport. Astfel s-a asociat cu firma Cridor Imobiliara. „În realitate, toate activităţile (…) au fost prestate de către Cridor Imobiliara la un preţ inferior celui plătit de către Spital“. În urma acestei înţelegeri, Blumarin ar fi câştigat 1,8 mil. lei, fară să fi avut, în realitate, nicio activitate.

În 2012, printr-o nouă licitaţie, aceste servicii ar fi început să fie realizate de către asocierea formată din firmele Finserv Global Consulting (judeţul Ilfov) şi Cridor Imobiliara SRL. Prima dintre acestea are activitate de peisagistică, curăţenie exterioară şi întreţinere parcări şi nu ar fi avut activele sau angajaţii pentru a presta serviciile din contractul cu spitalul Bagdasar-Arseni.

Cu o zi înainte de a semna contractul cu spitalul, firma ar fi semnat şi asocierea cu Cridor Imobiliara, preţul acestor servicii fiind cu 29% mai mic decât cel din contractele cu spitalul. Soţul Ancăi Buliman, managerul spitalului, era economist la Finserv Global Consulting, iar Ioana Goncea, care deţine 50% din acţiunile Finserv Global Consulting este fiica Marianei Aurora Goncea, acţionarul unic al Blumarin International, potrivit datelor din raportul Corpului de Control al Primului-Ministru.

Reprezentanţii niciuneia dintre companii (Blumarin International, Cridor Imobiliara, Finserv Global Consulting) nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei la numerele de telefon publice pentru mai multe informaţii pe marginea datelor din raport.

 

Ce firme au „beneficiat“ de investiţiile de la Bagdasar Arseni

Raportul Corpului de Control mai arată că spitalul ar fi achiziţionat mobilier şi echipa­mente de 11 mil. euro de la mai multe firme după un „plan de mobilare“ a spitalului şi  un „plan de dotare a sălilor de operaţie“ care au fost realizate pe baza datelor trimise de către firmele Radius Medical SRL (în prezent Gadagroup România SRL din Bucureşti), Visa SA (judeţul Hunedoara) şi Medical Technologies International (Bucureşti) la solicitarea spitalului.

Cele două planuri au fost întocmite de către Comitetul Director al spitalului.

Niciuna dintre aceste firme nu a putut fi contactă ieri până la închiderea ediţiei la datele de contact publice pentru mai multe informaţii.

La conducerea Spitalului Bagdasar-Arseni s-a aflat Anca Buliman din iunie 2006 până la începutul anului 2014 când i-a expirat mandatul.

„Mă surprind lucrurile menţionate în raport despre care am auzit. Eu nu am intrat în posesia niciunui document, dar pot să vă spun că m-am ferit ca naiba de achiziţii directe. Am făcut licitaţii“, a spus Anca Buliman, fostul manager al Spitalului, citată de Mediafax.

Despre faptul că soţul ei era economist la una dintre firmele care au încheiat contracte cu spitalul în mandatul său, Anca Buliman a spus că nu vede nicio neregulă în acest lucru. „De altfel, în declaraţia de avere, am scris că soţul meu a lucrat acolo câteva luni, cu salariul minim pe economie„, a adăugat ea. 

Referitor la achiziţia de mobilier, dispozitivele şi echipamentele medicale cu adaosuri comerciale considerate excesive, fostul manager a spus: „Ar fi bine să vedem caracteristicile produselor respective, să vedem la ce se raportează cei care invocă o aşa-zisă neregulă la acest capitol. Una este să cumperi un produs de mâna a treia şi alta este să iei ceva de calitate“.

În raportul Corpului de Control se mai arată că dimensiunile, configuraţia sau stilul de mobilier prevăzute de Spital în caietele de sarcini au fost preluate integral din datele trimise de cele trei companii, fiind găsite chiar şi aceleaşi greşeli de ortografie.

În raport sunt date şi câteva exemple de produse, preţul plătit de spital, preţul de la care cei trei distribuitori le-au cumpărat de la producătorul extern şi adaosurile practicate. Spre exemplu, pentru un cărucior de resuscitare complet echipat spitalul a plătit 127.050 de lei fără TVA în timp ce preţul achitat distribuitorului extern este de 4.641,79 de lei fată TVA. Preţul achitat de spital este de 27 de ori mai mare.

În octombrie 2012, s-au încheiat lucrările de reabilitare a celui mai mare pavilion al Spitalului, dar în ianuarie 2013, acesta era în continuare nefolosit deoarece banii nu au ajuns şi pentru achiziţionarea de dispozitive medicale şi paturi, în locul celor vechi de zeci de ani, potrivit datelor Mediafax care cita reprezentanţi ai unităţii. Până în ianuarie 2013, Ministerul Sănătăţii (MS) alocase pentru Bagdasar-Arseni 77 de mil. lei, însă potrivit reprezentanţilor spitalului ar fi mai fost nevoie de 50 de milioane de lei.

După închiderea acestui pavilion, administraţia spitalului s-a mutat în saloane, iar în cele rămase, a crescut numărul de paturi, pacienţii fiind înghesuiţi în acestea.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO