În T1 economia a avut o scădere de 0,2%, nu o creştere de 0,2%, cât a fost ultima comunicare oficială

Institutul de Statistică a ajustat în ”secret” datele pentru T1, pe care le-a comunicat numai Eurostatului. România a reintrat în recesiune

14 aug 2014 Autori: Cristian Hostiuc , Claudia Medrega

România a reintrat în recesiune, având în vedere că ultimele date pentru T1, care nu au fost încă publicate oficial de Statistică, indică o scădere economică, nu o creştere economică.

Astăzi la ora 12:00, Eurostat a publicat datele economice ale tuturor ţărilor din Europa în trimestrul al doilea, plus ultimele date din trimestrele anterioare.

Andrei Rădulescu, analistul economic al Băncii Transilvania, a observat că pentru trimestrul întâi Eurostat a indicat în dreptul României o scădere economică de 0,2% (T1 faţă de T4 2013) faţă de un plus de 0,2%, cât a anunţat Institutul Naţional de Statistică de la Bucureşti pe data de 2 iulie. Analistul a verificat această informaţie la Eurostat, care a confirmat cifra de -0,2%. Vedeţi aici Raportul

Având în vedere acest lucru, plus faptul că în T2 faţă de T1 România a raportat o scădere de 1%, tehnic, conform cutumei internaţioanle, economia românească a reintrat în recesiune, având două trimestre consecutive de scădere.

Ziarul Financiar a contactat Institutul Naţional de Statistică pentru a verifica dacă cifra de -0,2% pentru trimestrul întâi este corectă, cum explică acest lucru şi de ce nu s-a făcut un anunţ oficial. Vedeţi raportul INS din 2 iulie, unde aveam o creştere economică de 0,2%

Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică a declarat: “Sunt date desezonalizate şi, adăugând un alt trimestru, modelul a recalibrat datele. Din aceasă cauză apare diferenţa. Pentru ajustarea datelor se foloseşte pachetul de programe DEMETRA. Este un model agreat de Eurostat şi aplicat de toate statele UE”. 

 
Cuvinte cheie:
scadere
, statistica
, oficiali
, publicare
, recesiune economica
, ins
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide