Investitorii îşi fac ultimele calcule înainte de expirarea datelor pentru dividende

13 mai 2014 Autor: Stefan Musgociu

Bursa de la Bucureşti a stagnat luni, după patru şedinţe de creştere, într-o piaţă unde rulajele au fost reduse în cazul majorităţii acţiunilor, iar câteva deal-uri mai mari cu acţiunile Fondului Proprietatea şi BRD au dus lichiditatea la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săp­tămâni.

Acestea sunt ulti­me­le zile în care inves­titorii pot să achi­ziţioneze acţiuni pentru a bene­ficia de dividende la Pe­trom, Nuclear­elec­trica, Rom­gaz, Aerostar, Tran­s­elec­trica sau Trans­gaz, iar investitorii fac ulti­mele calcule pri­vind ran­da­mentele din dividende pe care le-ar putea ob­ţine.

Piaţa a fluctuat uşor încă de la deschiderea şedinţei de luni, iar atenţia investitorilor a fost direcţionată în principal doar către câteva dintre acţiunile de regulă lichide. Pe piaţa principală, rulaje de peste 500.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 7 din cele 83 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

În precedentele patru şedinţe, indicele general al Bursei, BET-C, a crescut cumulat cu aproape 2,3%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 54,2 milioane lei (12,2 mi­lioane euro), valoare aproape dublă faţă de rulajul de vineri, de 28 milioane lei (6,3 milioane euro). Mai mult de 70% din lichiditatea de luni a provenit din transfe­rurile cu acţiunile Fondului Pro­prietatea (33,3 mil. lei, din care trei deal-uri de 28,3 mil. lei) şi titlurile BRD (5,6 mil. lei, din care trei tranzacţii ne­gociate în sumă de aproape 5,5 mil. lei).

Tranzacţii mai ridicate decât cele de luni au fost înregistrate în 18 aprilie, când Bank of Cyprus a vândut aproape 10% din acţiunile Băncii Transilvania (TLV), pentru 368,1 mil. lei (82,5 mil. euro). Sistemul Bursei arată un rulaj mai mare decât cel de luni în data de 5 mai, zi în care au fost înre­gis­trate rezultatele ofertei de preluare derulate de SIF Mun­tenia (SIF4) la Biofarm (BIO).

Deal-urile realizate luni cu acţiunile FP au fost efec­tuate la preţul de 0,7885 lei, cu 0,45% peste închiderea de vineri. Cel mai mare pa­chet de titluri FP a fost transferat la ora 16:21, pentru 12,6 milioane lei (2,8 milioane euro). Tranzacţiile negociate cu acţiunile BRD au fost realizate la ora 11:43, la preţul de 8,35 lei, cu 0,24% sub ultima cotaţie de vineri.

Pe piaţa principală, acţiunile FP au crescut cu 0,76%, la 0,791 lei, în timp ce titlurile BRD au scăzut cu 0,24%, la

8,35 lei. Transferurile din piaţa prin­ci­pală cu acţiunile FP au însumat 5 mi­lioa­ne lei, iar operaţiunile cu titlurile BRD au totalizat cu puţin peste 115.000 de lei.

Un rulaj important a fost înregistrat şi de titlurile Transelectrica (TEL), cu care au fost realizate 349 de operaţiuni, pentru 2,8 mil. lei, a doua lichiditate din piaţa principală. Aceste acţiuni au încheiat ziua în creştere cu 1,86%, la 20,22 lei.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.05.2014

 
Cuvinte cheie:
dividende
, investitori
, expirare
, actiuni
, crestere
, bucuresti
, piata
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide