ZF 24

Investitorii sunt debusolaţi de rezultatele anunţate de companiile de pe Bursă

Investitorii sunt debusolaţi de rezultatele anunţate de...

Autor: Monica Juganaru

19.02.2014, 21:23 767

Bursa a închis şedinţa de miercuri în scădere cu 0,34%, într-o piaţă unde acţiunile OMV Petrom (SNP) au pierdut câştigul de la deschidere, odată cu disiparea entuziasmului determinat de anunţarea profitului record înregistrat anul trecut, încheind ziua cu 1,49% mai jos faţă de marţi.

Acţiunile OMV Petrom au urcat cu 1,31% încă din deschidere, însă apoi au început să revină treptat spre nivelul de la finalul şedinţei precedente. Ulterior, titlurile companiei au trecut pe roşu şi au închis la 0,457 lei, preţ cu 1,49% sub închiderea de marţi. Cu aceste acţiuni au fost realizate transferuri în valoare cumulată de 2,11 milioane lei.

„Perioada actuală devine dificilă şi creează incertitudine în rândul investitorilor. Ei devin debusolaţi de rezultatele anunţate de către companii şi de cele mai multe ori efectuează tranzacţiile sub instinctul psihologic. Din această cauză cred că vedem mişcări atât de ample, care parcă nu au nicio legătură cu situaţia financiară a companiilor vizate. În cazul OMV Petrom, chiar dacă rezultatele financiare au depăşit uşor estimările pieţei, reacţia a fost total neaşteptată. Cred că putem pune această mişcare pe fondul marcărilor de profit, însă odată ce preţul va continua traiectoria descendentă, va ajunge la niveluri atractive pentru intrarea la cumpărare“, a declarat directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

WikiZF: Profilul companiei OMV Petrom

Mureşian consideră că în anul 2013 acţiunea Petrom a fost o dezamăgire din perspectiva evoluţiei preţului, acesta nefiind în concordanţă nici cu mişcarea generalizată a pieţei, dar nici cu evoluţia economică a companiei.

„Situaţia cred că s-a datorat lichidizării unei ponderi foarte mari a free-float-ului, fără ca piaţa să aibă forţa necesară pentru a absorbi toate aceste acţiuni. În aceste condiţii, asistând la un aflux foarte mare de acţiuni, piaţa este inundată, ceea ce cred că va crea o situaţie asemănătoare cu cea din 2013, din perspectiva evoluţiei preţului acţiunii“, a mai spus reprezentantul Intercapital.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu 0,13% peste închiderea sesiunii prece­dente.

Investitorii au tran­zacţionat în total acţiuni de 33,83 mil. lei (7,53 milioane euro), sub rulajul zilei ante­rioare, de 37,13 mil. lei ( 8,27 milioane euro). Puţin peste 50% din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile Romgaz (6,03 milioane lei), Transgaz (6,39 milioane lei, din care trei deal-uri de 3,8 milioane lei) şi trei tranzacţii negociate cu acţiuni BRD (4,95 milioane lei).

Acţiunile Romgaz au scăzut cu 0,9%, la 33,2 lei, iar titlurile Transgaz au avansat cu 0,59%, la 187 lei.

„Legat de evoluţia generalizată a preţurilor, cred că ne putem aştepta la o continuare a evoluţiilor actuale. Mai exact, până ce vor începe anunţarea con­vocatoarelor pentru AGA, piaţa va evolua haotic. Însă, odată ce câştigurile din dividende vor putea fi anticipate, cred că vom asista la o perioadă de recalibrare a portofoliilor“, a mai spus Mureşian.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene evoluau indecis, piaţa de la Paris fiind în creştere cu 0,26%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.02.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO