ZF 24

John Paulson, miliardarul american căsătorit cu o româncă, a devenit acţionar la băncile greceşti Alpha şi Piraeus

Foto: Facebook

Foto: Facebook

Autor: Ştefan Stan

07.10.2013, 20:45 866

Miliardarul american John Paulson (foto) conduce un grup de fonduri de investiţii din SUA care desfăşoară o campanie agresivă de investiţii în băncile greceşti şi a ajuns deja la participaţii substanţiale în cadrul Alpha Bank şi Piraeus, două dintre băncile elene mari cu operaţiuni şi în România, potrivit Financial Times.

Paulson este cunoscut pentru succesul „pariului” făcut împotriva pieţei creditelor ipotecare subprime din 2007. Miliardarul a confirmat că fondul său de investiţii, Paulson & Co., are acţiuni substanţiale în cadrul Alpha şi Piraeus, cele două bănci din Grecia care au ieşit cu bine din criză. „Economia grecească este în creştere, situaţie de care ar trebui să beneficieze şi sectorul bancar”, a declarat Paulson.

WikiZF: Profilul companiei Piraeus Bank

Alpha şi Piraeus deţin pe piaţa locală două bănci care administrează în total active de 26 miliarde de lei (6 mld. euro) şi o cotă de piaţă cumulată de 6,5%. Alpha şi Piraeus au fost în general văzute drept cele mai atractive pentru investiţii, după recapitalizarea de la începutul anului, făcută cu bani de la instituţiile financiare internaţionale.

O cotă de 16%, respectiv 20% din acţiunile celor două bănci sunt deţinute de investitori privaţi, restul aflându-se în proprietatea statului. John Paulson, unul dintre cei mai bogaţi administratori de fonduri din lume, este căsătorit din anul 2000 cu românca Jeni Zaharia.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO