Jurnal de bursă: cele mai tranzacţionate acţiuni, astăzi, la BVB

25 mar 2014 Autor: Monica Juganaru

Bursa a fluctuat uşor marţi, într-o şedinţă apatică, în care lichiditatea a fost susţinută din nou de deal-uri, iar pe piaţa principală rulaje de peste 500.000 de lei au fost înregistrate de acţiuni emise de doar de 5 din cele 83 de companii listate pe piaţa reglementată.

Bursa a fluctuat uşor marţi, într-o şedinţă apatică, în care lichiditatea a fost susţinută din nou de deal-uri, iar pe piaţa principală rulaje de peste 500.000 de lei au fost înregistrate de acţiuni emise de doar de 5 din cele 83 de companii listate pe piaţa reglementată.

Bursa nu a reuşit să încheie şe­dinţa de plus deşi bursele din regiune au consemnat creşteri importante, DAX urcând cu 1,5%, în timp ce piaţa americană a deschis şedinţa cu pe plus cu 0,2%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 19,05 milioane lei (4,26 milioane euro), cu 41% sub rulajul şedinţei anterioare, de 32,7 milioane lei (7,3 milioane euro). În sesiunea de luni, mai mult de 60% din lichiditate a fost acoperită de transferuri deal.

Aproape jumătate din lichiditatea de marţi a fost asigurată de deal-uri cu acţiunile SIF Oltenia (4,44 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,37 milioane lei), Romgaz ( 1,32 milioane lei) şi BRD (759.000 lei).

Schimburile cu acţiunile SIF Oltenia au fost realizate la o cotaţie în creştere cu 0,52%, de 1,95 lei, iar transferul negociat cu titlurile FP a fost perfectat la 0,791 lei, cu 0,19% peste preţul de luni.

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de aproape 4 milioane lei, fiind singurele titluri cu rulaj mai mare de 1 milion de lei.

Ultimul transfer cu titlurile Fondului Proprietatea a fost perfectat la un preţ cu 0,25% mai mare faţă de închiderea de luni, de 0,7915 lei.

Piaţa a deschis ziua în creştere uşoară, însă după ora 11:30 s-a întors în imediata apropiere a nivelului de la finalul sesiunii de luni şi a fluctuat foarte uşor sub acest nivel. La finalul şedinţei, indicele general al Bursei, BET-C, era cu numai 0,08% sub închiderea de luni.

Totodată, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,29%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu doar 0,07% peste ziua precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI a coborât cu 0,12%. Indicele include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,32%, iar indicele extins BET-BK a coborât cu 0,46%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de doar 121.000 lei, faţă de 227.000 de lei luni. Cele mai lichide au fost acţiunile Albalact (ALBZ), cu operaţiuni de 29.000 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,44%. Bursa din Statele Unite a deschis marţi tot în creştere, după două şedinţe de scădere pentru indicele S&P 500, investitorii aşteaptând publicarea unor rapoarte privind încrederea consumatorilor americani şi piaţa imobiliară, pentru indicii referitoare la evoluţia economiei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.03.2014

 
Cuvinte cheie:
BURSA
, EVOLUŢIE
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide