ZF 24

Kievul şi Moscova au ajuns la un acord pentru continuarea livrărilor de gaze până la sfârşitul lunii

Kievul şi Moscova au ajuns la un acord pentru...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

03.03.2015, 08:47 229

Potrivit ziarului, compania ucraineană Naftogaz "se angajează să plătească în avans către Gazprom, în martie, achiziţii care acoperă consumul ţării. Gazprom garantează tranzitul achiziţiilor de gaze naturale ale UE şi va livra la punctele stabilite de cele două părţi până la 114 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi Ucrainei, în baza plăţilor primite în avans", se arată în acordul publicat după mai multe ore de negocieri, la Bruxelles, sub egida vicepreşedintelui CE Maros Sefcovic însărcinat cu Energia.

Rusia şi Ucraina au reluat luni, la Bruxelles, într-o atmosferă mai degrabă tensionată negocierile sub egida CE, cu scopul de a prelungi acordul în domeniul gazelor naturale încheiat în toamnă şi care expiră la sfârşitul lunii.

Naftogaz, compania publică ucraineană a acuzat luni compania omologă rusă Gazprom că nu i-a livrat toate gazele pe care le-a plătit. Kievul s-a plâns deja că o parte a gazelor a fost livrată zonelor din estul Ucrainei, aflate sub controlul rebelilor proruşi, livrări pentru care Moscova i-a prezentat factura luna trecută.

Vladimir Putin a evocat personal o sistare a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, cu riscul de a perturba restul Europei, în cazul în care factura nu era plătită în acest weekend, însă negociatorii nu au evocat această eventualitate luni, la Bruxelles, precizează Les Echos.

Ministrul rus al Energiei Aleksandr Novak, care reprezintă Moscova la aceste negocieri, a avertizat Kievul, care are de-acum obligaţia să plătească gazele naturale în avans, că ar putea să-şi epuizeze creditul încă de la sfârşitul acestei săptămâni.

Naftogaz a plătit 15 milioane de dolari în weekend.

UE achziţionează anual aproximativ 130 de miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Rusia, dintre care jumătate - reprezentând 15% din consum - tranzitează Ucraina către Polonia, Slovacia, Ungaria şi România.

Pe de ată parte, Vladimir Putin, Petro Poroşenko, François Hollande şi Angela Merkel au discutat luni seara la telefon despre situaţia din Ucraina, în special despre armistiţiu şi dosarul gazelor.

O relativă acalmie s-a înregistrat în ultimele zile în estul Ucrainei, la două săptămâni de la intrarea în vigoare a primei faze a acordului Minsk II, sub egida preşedinţilor rus, ucrainean şi francez şi a cancelarului german.

În paralel, secretarul de Stat american John Kerry şi omologul său rus Serghei Lavrov au discutat, peste o jumătate de oră, la Geneva, despre conflictul din Ucraina. Kerry s-a declarat "plinde speranţă" că va fi deschis drumul unei detensionări, menţinând totdată ameninţarea cu impunerea unor noi sancţiuni Moscovei în cazul unui eşec în oprirea violenţelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO