ZF 24

Liviu Voinea, ministru al Bugetului: Sprijinim restructurarea creditelor pentru că economia are nevoie de relansarea consumului. Am convins FMI când le-am demonstrat că sectorul privat se contractă

Liviu Voinea, ministru al Bugetului: Sprijinim...

Autor: Sorin Pâslaru

04.02.2014, 18:47 657

Liviu Voinea, ministrul bugetului, afirmă că măsura de sprijin de către stat a restructurării creditelor pentru persoanele care câştigă sub salariul mediu pe economie este gândită pentru relansara consumului.

"Am gândit această măsură pentru că economia are nevoie de o relansare a consumului. După cum se vede, anul trecut am încheiat cu un deficit de cont curent de 1% din PIB şi cum deficitul bugetar a fost de 2,5% din PIB rezultă că sectorul privat s-a contractat cu 1,5% din PIB. Dar noi avem nevoie ca sectorul privat să reia investiţiile şi consumul, nu să se ajusteze. Aşa am convins FMI", a explicat Voinea.

El spune că "toată miza este eliberarea de bani în economie, azi, fără să afectăm deficitul bugetar actual". 

"Din calculele noastre reiese că vom avea un minus la buget din creditul fiscal acordat celor ce vor avea înţelegeri de restructurare a creditelor, de 0,1% din PIB în cei doi ani în care se va aplica schema de suport, adică în 2016 şi 2017. În schimb vom avea astăzi o stimulare a cererii de consum".

Încă nu sunt puse la punct toate detaliile acestei scheme, care se va aplica de la 1 aprilie 2014.

"Va fi o schemă la care persoanele fizice vor aplica la bănci, iar apoi vor veni cu dovada la Finanţe şi vor beneficia de un credit fiscal (o scutire de la plata impozitului pe venit – n.red) de maximum 200 de lei pe lună pe maximum doi ani", a explicat Voinea.

El a mai spus că măsura face parte dintr-un pachet de relansare a economiei care mai include şi reducerea de taxe pentru angajările noi.

"Vom avea şi o măsură de sprijin pentru crearea de locuri de muncă. Vom finanţa jumătate din locurile de muncă create - de la 20 de locuri de muncă în sus -, create o singură dată. Vom acoperi toată cheltuiala salarială a companiei (impozitul, contribuţiile şi salariul net – n.red) până în limita unui salariu mediu pe economie", a spus Voinea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO