ZF 24

Metrorex cheltuie un milion de lei pentru curăţenia la metrou în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Ioan Dornescu

17.09.2014, 13:49 1066

Acordurile vizează servicii de salubrizare în spaţiile publice şi tehnice din staţiile de metrou şi în trenuri, precum şi colectarea gunoiului.

Primul contract, în valoare de 898.000 lei fără TVA, a fost atribuit la 1 septembrie, prin negociere fără anunţ de participare.

"Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare: situaţie de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă", se arată în anunţul de atribuire.

Ulterior, la 8 septembrie, Metrorex a atribuit aceleiaşi firme şi un acord-cadru în valoare de 31,09 milioane lei fără TVA, în urma unei licitaţii deschise, pentru preţul cel mai scăzut.

Contactat de MEDIAFAX, directorul general al Metrorex, Aurel Radu, a arătat că primul contract are o durată de trei luni, şi va fi derulat în intervalul septembrie - noiembrie, urmând ca ulterior serviciile de curaţenie să fie prestate timp de patru ani, în baza acordului-cadru.

El a explicat că Metrorex a trebuit să încheie contractul pe trei luni întrucât procedura de atribuire a acordului-cadru, lansată încă de anul trecut, nu a putut fi finalizată la timp din cauza contestaţiilor.

Libro Events este deţinută de două persoane fizice, Alexandru-Cristian Micu (79%) şi Georgiana Ştefan (21%).

În ambele anunţuri de atribuire ale Metrorex, firma Libro Events SRL figurează cu adresa pe şoseaua Alexandriei, oraş Bragadiru, judeţul Ilfov, dar potrivit datelor comunicate la Registrul Comerţului, actualizate la finele lunii iulie, sediul social al firmei este satul Căldăraru, comuna Cernica, din acelaşi judeţ.

Din informaţiile publicate pe site-ul librocatering.ro reiese că Libro Events este specializată în domeniul serviciilor de catering, în vreme ce informaţiile de la ONRC arată că firma desfăşoară activităţi generale de curăţenie a clădirilor.

Valoarea acordului-cadru a fost estimată iniţial la 53,5 milioane lei, fără TVA.

Directorul general al Metrorex a efectuat luni noapte, în intervalul orar 23:30 - 03:00, un control inopinat pentru a verifica activitatea de curăţenie la metrou.

"Obiectul controlului a fost verificarea activităţii de curăţenie în spaţiile metroului, realizată de către asocierea Libro Events - Supercom, asociere declarată câştigătoare pentru contractul cu durata de trei luni, reprezentând salubrizare spaţii publice, spaţii tehnice din staţiile de metrou, trenuri electrice de metrou, locuri de remizare material rulant pe magistralele de metrou, colectare, evacuare gunoi din staţii şi depouri, spaţii birouri", a anunţat, marţi, Metrorex, într-un comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO